Elena Udrea, noul președinte PMP. Cine va merge spre Președinție?

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 12 iunie 2014

Elena Udrea_PMP

Elena Udrea a fost aleasă, sâmbătă, în cadrul Congresului PMP, în funcția de președinte al partidului. Ea a obținut 742 voturi, în timp ce contracandidatul său Daniel Funeriu a întrunit 209 voturi. Pentru postul de vicepreședinte, nici Teodor Baconschi și nici Adrian Papahagi nu au obținut voturile necesare.

„Sunteți cei mai buni și meritați cea mai bună echipă de conducere. Vă promit că vom schimba împreună clasa politică, vă promit că vom conta în alegerile prezidențiale din această toamnă și vom fi primul partid din România în 2016”, a declarat Elena Udrea, după anunțarea rezultatului. Ea a afirmat că primul anunț pe care dorește să îl facă în calitatea de președinte al PMP este numele candidatului la alegerile prezidențiale: Cristian Diaconescu.

„Este o onoare pe care mi-o faceți, accept candidatura cu sprijinul și cu munca tuturor. Respectul pentru țară, pentru demnitate, lege și ordine pentru toată lumea, egalitatea de șanse, drepturile fiecăruia de a fi liber în țara lui reprezintă liniile solemne față de care mă angajez în fața dumneavoastră. Orice președinte al României trebuie să se gândească la întregirea neamului romanesc, așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a spus la rândul său Cristian Diaconescu, imediat după anunțul Elenei Udrea.

Inițial, pentru președinția partidului s-au înscris 5 candidați: Elena Udrea, Adrian Papahagi, Daniel Funeriu, Adrian Rădulescu și Gelu Vișan. Adrian Rădulescu a anunțat, însă, sâmbătă dimineața, înainte de începerea congresului, că se retrage din cursa pentru șefia partidului și că o susține pe Elena Udrea. Apoi, într-un discurs susținut în cadrul congresului, și Gelu Vișan a spus că se retrage și a solicitat vot pentru Elena Udrea. Adrian Papahagi a anunțat și el că se retrage, însă acesta a spus că îl va susține pe Daniel Funeriu.

Tot sâmbătă au fost aleși și vicepreședinții PMP și s-au stabilit domeniile de activitate ale acestora: Ștefan Vlaston (Strategii și relații politice), Marin Anton (Politici publice), Nicolae Ivăschescu (Resurse umane), Florian Staicu (Comunicare și imagine), Gabriel Berca (Administrație), Florin Secară (Relații cu mediul de afaceri și patronate), Petru Movilă (Relația cu societatea civilă și sindicatele), Eugen Tomac (Românii de pretutindeni) și Cristian Preda (Relații internaționale).

Baconschi: „Traian Băsescu și-a ales urmașul”

Președintele Traian Băsescu și-a ales urmașul, în persoana Elenei Udrea, a declarat Teodor Baconschi, membru al PMP. El a deplâns faptul că la congresul partidului, intelectualii au fost „evacuați și marginalizați”, așa cum s-a întâmplat în trecut și la PDL.

Întrebat, la RFI România, ce efect va avea asupra PMP absența intelectualilor din conducerea formațiunii, Teodor Baconschi a răspuns: „Am trăit un sentiment de deja vu, pentru că exact așa cum la PDL intelectualii au fost, ca să zic așa, puși în vitrină și apoi evacuați, s-a întâmplat un fenomen similar și în evoluția PMP. La PDL, implantul nu reușise, aici chiar membrii fondatori, împreună cu personalitățile din Fundația Mișcarea Populară au fost marginalizați”.

În opinia sa, „e foarte clar că președintele Băsescu, la capătul a zece ani de mandat, și-a ales urmașul, este vorba de doamna Elena Udrea și evident că partidul va merge acum pe această linie, vom vedea cu ce rezultate, cu ce reacții publice și cu ce capacitate de negociere în redesenarea scenei politice pe dreapta”.

Întrebat dacă suspectează unele jocuri de culise înaintea Congresului PMP, Teodor Baconschi a răspuns: „Totul a fost cât se poate de clar, pentru că practic, cu excepția unei poziții sau a doua din organigrama de conducere a PMP, a fost omul și locul, adică echipa era prefigurată prin faptul că fiecare candidat agreat de doamna Elena Udrea a candidat singur, n-a avut contracandidați, deci n-au fost emoții din punctul ăsta de vedere.”

În ceea ce privește o eventuală plecare din PMP, el a spus că: „Nu mi-am pus problema, sunt pe bună dreptate obosit după acest efort de construcție de nouă luni, după o campanie electorală foarte grea. Deci, îmi iau un respiro, un mic semestru sabatic.”

Tandem cu MRU

Cristian Diaconescu, fost consilier prezidențial, a fost desemnat, sâmbătă, candidatul la prezidențiale al Partidului Mișcarea Populară. El a precizat că președintele Traian Băsescu nu a fost consultat cu privire la această desemnare. „Nu, nu a existat nicio discuție cu Traian Băsescu sau consultare în acest sens”, a precizat Diaconescu.

Întrebat dacă vede posibilă o candidatură în tandem cu Mihai Răzvan Ungureanu, după ce fostul premier a declarat, recent, că „un tandem MRU – Cristian Diaconescu sună bine”, proaspătul candidat pentru Cotroceni a declarat:

„A fost o discuție în PMP, neoficial, informal, colegii au fost de acord. Și eu am fost de acord și mergem înainte. Nu este vorba de emoții. Această luptă se poate duce și fără ură, și fără violență. Să nu discutăm în termeni de șanse. E mai important ca poporul român să audă mesajul și să își facă o idee corectă în legătură cu ceea ce înseamnă președintele României. Nu m-am gândit la premier. Nu a existat o astfel de discuție și știți că sunt sincer cu dvs. E prematur să vorbim de alianțe. Discuția pe prim-ministru e prematură.”

Cine e Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu a fost vicepreședinte al Senatului României, ministru al justiției în guvernul Adrian Năstase (în perioada 10 martie – 28 decembrie 2004) și ministru de externe în guvernul Emil Boc (între 2008 și 2009, dar și în 2012) din partea PSD și UNPR. Diaconescu a fost, de asemenea, ministru de externe în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, apoi, după căderea Executivului, a devenit consilier prezidențial. La sfârșitul lunii mai, acesta a anunțat că s-a înscris în PMP, alăturându-se astfel altor opt consilieri prezidențiali, printre care Daniel Funeriu, Sebastian Lăzăroiu, Gabriel Berca și Adrian Rădulescu.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!