Elveția: 2.500 de franci garantați lunar

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora în lume, Politică externă pe data 27 mai 2016

elvetia-ajutor-social-2500-franci

Elveția ar putea acorda un venit minim garantat de 2.500 de franci pe lună tuturor cetățenilor adulți, fără nicio condiție, dacă aceștia susțin prin referendum această inițiativă.

Măsura a fost propusă de un grup de parlamentari care vor adoptarea unui venit minim universal menit să ofere securitate socială persoanelor aflate în pericol de a-și pierde slujbele din cauza avansului tehnologic din ultimii ani, informează CNN Money. Celor care muncesc și câștigă salarii sub acest plafon ar urma să li se completeze veniturile lunare până la suma de 2.500 de franci elvețieni, iar șomerii vor primi automat această sumă, fără nicio condiție și fără impozit. Măsura ar urma să înlocuiască alte variante de ajutor social din Elveția.

Guvernul elvețian se opune însă propunerii, considerând că aceasta ar avea o influență negativă asupra economiei, în aceste condiții, bugetul urmând să suporte o lovitură de 25 de miliarde de franci în fiecare an. Propunerea legislativă nu ar face decât să ridice plafonul ajutoarelor sociale de la 2.219 franci elvețieni la 2.500 de franci, adică mult sub venitul mediu de 6.427 de franci elvețieni din această țară. Majoritatea persoanelor chestionate au declarat că nu ar renunța la actualele locuri de muncă, în eventualitatea adoptării acestei legi, chiar dacă ar câștiga la fel de mulți bani stând acasă, dar ar folosi banii în plus pentru a se concentra pe studii, pentru a petrece mai mult timp cu familia sau pentru activități de voluntariat.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!