Engleza, vorbită după cum bate vântul (locului). La tine cum e?

Articol publicat in sectiunea Educaţie şi învăţământ, UK la bani mărunţi pe data 4 noiembrie 2015

uk_vorbitori-de-limba-engleza

Limba engleză este un organism viu! Ia înfăţişări diverse în funcţie de zona sau timpul istoric în care este vorbită şi, în plus, apar şi cei care nu au engleza ca limbă maternă, însă o vorbesc şi, fie o pocesc, fie îi dau strălucire într-un stil foarte personal sau într-un stil previzibil, în funcţie de limba lor maternă.

Chiar dacă nu este cea mai răspândită limbă din lume, ocupând locul trei după chineză, respectiv spaniolă, engleza este considerată prima limbă de circulaţie internaţională şi este vorbită, ca limbă maternă şi nu numai, de mai bine de un miliard de oameni în întreaga lume. Printre altele, este limba oficială a Marii Britanii. Şi chiar şi în UK sunt fel de fel de variaţii ale limbii.

 

Exportul inegal de limbă engleză

Sunt dovezi destul de clare că pe la 1850 limba engleză vorbită în SUA era identică cu cea vorbită în Anglia însă, în timp, odată cu amestecul de popoare din SUA, americana a căpătat o sonoritate aparte, diferenţiindu-se de engleza britanică prin pronunţie şi uneori prin scrierea anumitor cuvinte şi prin vocabular. S-ar zice că în Statele Unite diversele accente căpătate de locuitorii diferitelor regiuni s-au format datorită străinilor imigranţi, vorbitori de alte limbi, care au influenţat în mod definitiv engleza vorbită în comunităţile din care au ajuns să facă parte.

—————————————

Accentul australienilor de astăzi, se zice, este moştenit de la primii britanici trimişi pentru a coloniza Australia, care erau mari consumatori de băuturi alcoolice, aceştia având tendinţa să aibă o pronunţie „mai relaxată”.

—————————————

 

În UK se vorbeşte pe mai multe voci

În Anglia, în schimb, ţara lui Shakespeare şi a limbii engleze, şi în celelalte naţiuni care formează Marea Britanie, există o mare varietate de accente.

Cu câteva generaţii în urmă, britanicii mărturiseau că erau diferenţe de accent de la un sat învecinat la altul, fără a mai vorbi de diferenţele de accent, deja mari, de la o regiune la alta, acestea din urmă devenind, în fapt, chiar dialecte.

—————————————

Istoric vorbind, sunt, de asemenea, diferenţe mari de accent între engleza nobiliară şi engleza vorbită de pătura de jos a societăţii.

—————————————

Cu toate acestea, în prezent, datorită posibilităţilor de comunicare moderne, limba cu toate variaţiile şi accentele ei tinde să se omogenizeze, astfel că astăzi, chiar dacă se poate vorbi în continuare de accente foarte diferite, impactul lor nu este la fel de puternic ca în trecut.

 

Cockney, scouse, welsh, standardul BBC. Complicat?

Limba engleză „standard” sau „engleza de la BBC” este acea engleză care este vorbită în canalele de media centrale din UK. Cei care folosesc acest accent consideră că aceasta este „adevărata limbă engleză”. Chiar şi aşa, „standardul BBC” nu mai este obligatoriu astăzi în rândul oamenilor de televiziune din Regat.

Până nu demult, se zicea că la Londra se vorbeşte pe accentul „Cockney” (cel folosit în serialul de tip telenovelă Easteners), deşi acest accent era răspândit cu precădere în East End-ul londonez. Astăzi, accentul „cockney” este ceva mai restrâns, luând avans engleza „standard” şi, de fapt, datorită aspectului foarte cosmopolit al metropolei britanice, se poate vorbi de un veritabil cocktail de accente, pornind de la cele mai „elevate” accente până la accentul jamaicanilor.

Într-o altă telenovelă populară britanică, Coronation Street, accentul folosit este cel din Manchester şi nordul Angliei. Alte accente puternice sunt accentul „scouse” vorbit auzit în Liverpool şi accentul „geordie” vorbit în Newcastle. Acestea din urmă sunt accente cu care străinii au mari probleme, astfel că cei care au intenţia să-şi îmbunătăţească engleza ar face bine să evite aceste oraşe.

Cu toate variaţiile regăsite de-a lungul şi de-a latul Regatului, britanicii îşi iubesc limba. Ei sunt, probabil, cei mai mari jucători de „cuvinte încrucişate” din lume. Totodată, ei sunt de părere că engleza lor este cea mai pură.

De remarcat că engleza este o limbă adoptată în trecut de Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda, aceste ţări având propriile limbi materne, de tip galic, deşi astăzi cu greu le mai poţi spune „limbi materne”, în condiţiile în care răspândirea lor este tot mai restrânsă, rolul lor fiind mai degrabă unul cultural. Doar Ţara Galilor impune tuturor copiilor aflaţi în sistemul educaţional să înveţe limba „welsh”.

Engleza vorbită de galezi, scoţieni şi irlandezi se remarcă prin accente profunde, foarte diferite de standardul BBC.

 

Adoptat de UK vs. născut în UK

În Marea Britanie locuiesc oameni veniţi din absolut toate colţurile lumii. Vorbesc cu toţii limba engleză, însă fiecare o face în legea lui. Unii au reuşit să se muleze perfect pe un anume accent al limbii engleze, în timp ce alţii refuză cu încăpăţânare să se dezbare de acele pronunţii legate de limba lor maternă.

O ureche antrenată poate stabili imediat, în cele mai multe cazuri, originea interlocutorului, fie că el este est-european, indian, pakistanez, african, jamaican, spaniol, chinez, japonez etc, după accentul utilizat în folosirea limbii engleze. Vestimentaţia, aspectul fizic, comportamentul, pot da şi ele în vileag ţara sau regiunea de provenienţă.

Pentru copii, însă, copierea întocmai a stilului de pronunţare al cuvintelor în limba engleză îi face să vorbească o engleză veritabilă. Din multe puncte de vedere, generaţia imediat următoare tinde să devină britanică prin vorbă, port, comportament şi mentalitate.

—————————————

De multe ori, românilor nu le vine să creadă când, aducându-şi în Anglia copilul de numai cinci ani văd cum într-un an-doi acesta ajunge să vorbească o engleză cu un accent perfect, dezvoltând un vocabular mai variat ca al părinţilor.

—————————————

Alteori, spre exemplu, africanii imigraţi în UK vor contrasta cu copiii lor, care vor lua automat un aer „cool”, americanizat, alături de acel accent specific britanicilor de culoare, total diferit de al părinţilor.

 

Când nici tu nu mai ştii, ca român, ce-i cu tine şi cu accentul tău

Se ia accentul? Da şi nu.

Ca regulă generală, trebuie să fii mai tânăr, să ai ureche muzicală şi să fii obligat să comunici zi de zi în engleză, eventual fără a mai vorbi româna, ca să prinzi întocmai un accent.

Altfel, trebuie să faci un efort conştient pentru a face schimbările necesare în pronunţie, chiar dacă, pe parcursul exerciţiului, vor fi cazuri în care poţi ajunge să „suni” de-a dreptul ridicol. Dar, în UK, totul este permis. Limbajul are atâtea culori, încât nu prea mai ai cu ce să surprinzi sau să bruiezi.

—————————————

Şi, apropos, nu e de ajuns să asculţi accentul. Nu se ia ca un virus. Ci trebuie să vorbeşti, să exersezi pentru a atinge sunetele în forma căutată.

Dobândind un anume accent, poţi fi catalogat imediat ca foarte bun vorbitor de limbă engleză, ceea ce este un avantaj. Doar că, în realitate, vocabularul, fluenţa şi gramatica nu sunt neapărat în strânsă legătură cu accentul. Poţi foarte bine găsi un rus cu un accent usturător, dar care vorbeşte fluent o engleză academică.

—————————————

Pe lângă toate acestea, ar fi de remarcat şi că limba, atât engleza cât şi orice altă limbă, se vorbeşte diferit în funcţie de circumstanţe. Vezi limba de cartier vs. limba folosită la tribunal. Şi aici e nevoie de un efort conştient pentru a face faţă cu brio diverselor circumstanţe.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!