Englezii și maidanezii, sentimente la extreme

Articol publicat in sectiunea UK la bani mărunţi pe data 1 decembrie 2014

dog shelter

„Câinele, cel mai bun prieten al omului”, spune o vorbă românească. Însă, este o vorbă care se poate întoarce la 180 de grade. Un astfel de prieten se poate transforma cu uşurinţă în cel mai aprig duşman. Au demonstrat-o de-a lungul timpului, cazurile tot mai dese din țară, cu români mușcați de patrupede dar și cazul lui Ionuț, copilul ucis de un câine, anul trecut în septembrie.

Și totuși, iată că scenarii asemănător de triste se întâmplă și la case mai mari. Chiar și englezilor(!), cunoscuți în toată lumea pentru iubirea lor enormă pentru patrupede.

 

O englezoaică sfâșiată de un câine

Un câine poate ataca oricând și oriunde. Nu, nu se întâmplă doar în România, așa cum ar crede mulți. Iată și dovada concretă.

În urmă cu câteva săptămâni, o tânără din Marea Britanie care se pregătea să devină mamă pentru prima oară a fost marcată pe viață de o întâmplare extrem de violentă. În vârstă de 21 de ani, Laura Holmes a fost atacată de un câine, în timp ce trimitea un mesaj. Animalul s-a repezit la fața ei și a sfâșiat-o, rupându-i bucați întregi de carne din jurul gurii și de pe obraji, scriu jurnaliștii unei publicații britanice. Atât viața Laurei, cât și a copilului său au fost puse în pericol, iar medicii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i salva. Din fericire, totul s-a terminat cu bine. Copilul a venit pe lume nevătămat, iar tânăra a scăpat cu viață, deși semnele atacului vor fi evidente pentru tot restul vieții. Câinele a fost omorât, iar proprietarul a primit 16 săptămâni de închisoare și o amendă de 1 000 de lire.

 

„Câinii din adăposturi sunt mai frumoşi”

Chiar dacă se întâmplă astfel de atacuri violente și pe străzile britanice, despre englezi se spune, se vorbește și se scrie că și-ar iubi câinii și caii mai mult decât pe propriii copii. Nu putem şti cât adevăr este la mijloc, dar am aflat de la câteva familii britanice… că un câine adoptat poate deveni un membru cu drepturi depline. Iar procedura de adopție este la fel de complicată ca în cazul unui copil.

Whisky, un terier în vârstă de 6 ani, face parte din familia lui Julie de cinci ani şi jumătate şi a fost adoptat de la un adăpost din sudul Londrei. Julie povesteşte că a simţit că va fi mai fericită dacă în loc să cumpere, adoptă un patruped.

„Ne doream un căţeluş nici prea mic ca vârstă, dar nici prea mare, pentru nepoţelul nostru, şi ne-am gândit să încercăm mai întâi la un adăpost pentru câinii fără stăpân. Doream să oferim un adăpost unui căţel de acolo, văzusem câteva fotografii pe site-ul acestui ONG şi am realizat că sunt nişte câini foarte frumoşi, cu ochii mari şi sensibili.

De obicei, la un Pet Shop, găseşti doar căţeluşi mici şi noi voiam unul care deja să răspundă la câteva comenzi. Şi aşa l-am găsit pe Whisky. Soţul meu a fost cel care i-a pus numele, pentru că are culoarea acestei băuturi. Avea cinci luni şi se încadra numai bine la dorinţele noastre, plus că ne-a cucerit din prima pentru că era cel mai cuminte de acolo”, spune Julie.

————————————–

„În primele două zile, părea cel mai cuminte căţel din lume, însă după o săptămână, s-a transformat. A ros parchetul, a dezlipit tapetul de pe pereţi, mobila, încălţămintea. Tot ce prindea rodea. A fost o nebunie. L-am dezobişnuit cu greu. Dar odată intrat în familie, era de-al nostru şi nu îl puteam duce înapoi la adăpost. Acum îl iubim ca ochii din cap. Este un membru al familiei.”

Julie M., o britanică ce a adoptat un terier

————————————–

 

Adopţi un câine = Înfiezi un copil

Procedurile de a adopta un câine în Marea Britanie nu sunt departe de cele de înfiere a unui copil. Durează între 3 şi 10 zile lucrătoare ca un animal să ajungă în familia adoptivă, spune Julie.

„Cred că englezii ar adopta mult mai mulţi căţei, însă majoritatea nu au timp să treacă prin toate formalităţile. Odată ce o persoană este hotărâtă să adopte un căţel, trebuie să completeze un formular cu datele personale, dar şi un istoric. Urmează vizita la adăpost şi apoi un interviu cu o persoană specializată, care va face posibilă legătura între persoana sau familia care doreşte să adopte și căţeluşul respectiv. În aceeaşi zi sau după câteva zile, familia poate vedea mai mulţi căţei care corespund cerinţelor lor. Odată decişi, se plăteşte o taxă, în jur de 100 de lire, în care sunt incluse: sterilizare, vaccinare, două feluri de tratament, microcip, dar şi un control veterinar complet în primele luni sau chiar în primul an. În timpul în care căţelului i se fac toate aceste tratamente, un agent de la clinică vine în vizită acasă la familia care adoptă, pentru a vedea condiţiile în care aceasta locuieşte şi pentru a decide dacă sunt potrivite pentru noul membru. De exemplu, agenţii de la adăpost pot respinge o cerere de adopţie dacă părinţii lucrează full-time sau dacă familia în cauză deţine şi alte animale care nu sunt compatibile cu patrupedul. Depinde de la caz la caz”, spune Julie.

————————————–

„Şefa mea are trei copii şi a înfiat trei căţei: doi labradori şi un cocker spaniol. Are o casă mare, iar una dintre camere este… a căţeilor. Este special amenajată cu paturi, pături, fotolii şi jucării pentru aceştia. Are o persoană care vine de 2-3 ori pe săptămână şi plimbă căţeii în parc. O dată la o lună – două îi duce la un coafor special pentru câini. Cheltuieşte în jur de 500 de lire, numai pe aceste servicii”.

Julie M.

————————————–

 

NU, eutanasierii!

Nici românii din Anglia, iubitori de animale, nu sunt de acord cu eutanasierea patrupedelor fără stăpân din ţară. Dragostea Irinei Părăluţă este fără margini atunci când vine vorba de animale.

„Am un teren acasă în România şi aş fi în stare să construiesc ceva acolo şi să adun toţi câinii neajutoraţi… cât de mulţi aş putea, ca să nu îi văd în situaţia în care sunt. Aş sponsoriza cu mâncare de aici, pentru că în Anglia este mult mai uşor şi îţi poţi permite acest lucru. Nu poţi să omori un animal. În ţară am o mătuşă care, deşi locuieşte într-un apartament, a luat de pe stradă un căţel, pe care îl consideră acum un membru al familiei şi îl iubeşte ca pe propriul copil”, spune românca originară din Bacău.

Irina este stăpâna unui motan pe care l-a cumpărat în urmă cu 4 ani: „Îl iubim ca ochii din cap, este ca şi copilul nostru. Îl mai lăsăm afară, iar dacă se întunecă sau întârzie mai mult prin grădină şi nu ajunge acasă… deja suntem alertaţi. Dar, l-am învăţat şi îi lăsăm mereu uşa deschisă la balcon pentru a putea intra în casă”, povesteşte Irina.

————————————–

„Eu iubesc animalele. Mă doare sufletul şi plâng atunci când văd că un căţel sau un cal sau orice animal suferă. În niciun caz nu sunt de acord cu eutanasierea. Aceasta nu este o soluţie. Nu este normal ce s-a întâmplat în România, dar nici în Anglia… însă nici crima nu este o soluţie. Tot oamenii sunt responsabili.”

Julie M.

————————————–

 

Soarta câinilor fără stăpân din Anglia

Potrivit unui studiu al organizaţiei neguvernamentale The Dogs Trust, preluat de jurnaliştii români de la Radio France Internationale, în Marea Britanie sunt găsiţi anual peste 100.000 (118.932 au fost găsiţi în ultimul an) de câini fără stăpân. Aproape jumătate dintre aceştia (47%) sunt reuniţi cu stăpânul lor iniţial. În unele situaţii, stăpânul trebuie să scoată din buzunar o sumă ce ajunge chiar şi la 1.000 de lire, pentru că nu şi-a supravegheat patrupedul.

Altora li se găseşte un alt stăpân (9%), iar ceilalţi sunt preluaţi de organizaţii neguvernamentale (24%). ONG-urile în care ajung câinii, de obicei cei bătrâni, bolnavi sau foarte agresivi, se ocupă de aceste patrupede şi se asigură că nu vor ajunge din nou pe străzi. În caz contrar, autorităţile locale sunt cele care trebuie să decidă soarta animalului găsit şi deţin dreptul de a-l eutanasia după o săptămână. Conform studiului, doar 6% din cei peste 100.000 de câini vagabonzi sunt omorâţi.

Statisticile aceluiaşi studiu arată că majoritatea câinilor fără stăpân sunt pierduți sau furați și doar o mică parte sunt abandonați, mai ales de stăpâni care nu mai doresc să-i păstreze, în general din cauză că nu-și pot permite să-i întrețină. În Regatul Unit nu există, însă, câini vagabonzi, deoarece legea obligă persoanele care găsesc un câine fără stăpân să anunțe autoritatea locală pe raza căreia a fost găsit, iar autoritatea locală are obligația să se ocupe de acel câine. În plus, marea majoritate a câinilor din Regatul Unit sunt castrați, iar reproducerea lor se face în canise, de către profesioniști. Eutanasierea este o soluție de ultimă instanță, folosită din ce în ce mai rar: dacă în 1997, 16% dintre câinii fără stăpân erau eutanasiați, în 2012 proporția lor s-a redus la 6%, adică aproximativ 6.900 de câini. În Regatul Unit au murit 16 persoane atacate de câini în ultimii 8 ani. Recent, Guvernul a anunțat că ia în calcul majorarea pedepsei pentru persoanele responsabile de producerea acestor atacuri, de la un maxim de doi ani la zece ani de închisoare, se arată în studiul organizaţiei neguvernamentale The Dogs Trust, preluat de jurnaliştii români de la Radio France Internationale.

 

Câinii comunitari în Europa

În Germania, câinii fără stăpân sunt sterilizaţi gratuit de autorităţi. Mai mult decât atât, mai multe posturi de televiziune produc emisiuni în cadrul cărora nemţii pot adopta câini vagabonzi.

În Spania, animalele sunt ţinute 2 săptămâni în adăposturile primăriei. În cazul în care nu apare stăpânul sau nu sunt adoptate, sunt eutanasiate. În ceea ce privește adăposturile private, acestea primesc din partea primăriilor 80-90 de euro pentru îngrijirea fiecărui câine. Dacă nu este adoptat, câinii rămân la adăpost.

În Marea Britanie, legea este mult mai dură. Câinii sunt eutanasiaţi, dacă nu sunt revendicaţi de stăpâni în 7 zile.

În Italia, patrupedele nu sunt ucise, dar nici nu prea pot fi văzute pe străzi, întrucât abandonul de animale se pedepseşte cu închisoarea.

Ucraina a avut la rândul ei probleme cu câinii fără stăpân. În 2011, oficialii de la Kiev au avizat eutanasierea acestora, iar ulterior, în luna noiembrie a aceluiaşi an, statul a reacţionat în faţa presiunilor venite din partea autorităţilor străine, încetând practica. Soluţia a fost construirea de adăposturi pentru animale.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

2 pareri la “Englezii și maidanezii, sentimente la extreme”

  1. Nica Leon Spune:

    Cel mai bun prieten al omului, cîinele, are o mare alergie la proşti, aceasta fiind cauza principală pentru care sînt muşcaţi şi fudulii de români.
    Apoi, trebuie să îţi atrag atenţia că ai greşit în cazul Ionuţ, unde vina exclusivăaparţine familiei sale, copilul avînd nefericirea să aibă nişte tembeli, ca părinţi, care au pus viaţa copiilor lor în mîinile unei senile, care le era bunică. Dacă un astfel de caz at fi fost în Anglia, familia copilului, dar şi bunica ar fi fost condamnaţi! Apoi cîinii, cărora nu li se dă mîncare, pentru că aşa au hotărît nişte tembeli, aleşi ai prostimii fudule şi mîndre, trăind nu din vina lor pe străzi, de foame mai muşcă şi ei cîte un fraier fricos din fire.

  2. EXTERMINAREA MAIDANEZILOR Spune:

    Maidanezii trebuie exterminati dupa suprafata pamintului cu orice pret cu cu orice risc.

Spune-ti si tu parerea!