Europa după Brexit: Cameron cere iertare românilor

Articol publicat in sectiunea Politică externă, UK la zi pe data 1 iulie 2016

Londra_David Cameron_Brexit Vote

Votul pentru ieșirea din UE a britanicilor a pus pe jar liderii europeni, care s-au întâlnit zilele acestea la Bruxelles pentru a stabili ce se întâmplă după referendumul din UK. Deși au acordat un răgaz Marii Britanii, oficialii reuniți în primul summit după Brexit au subliniat că nu vor exista niciun fel de negocieri și că regatul trebuie să părăsească UE.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că premierul David Cameron a dat asigurări în numele Marii Britanii că românii aflați acolo vor putea să rămână și să muncească în regat și că premierul britanic a cerut scuze pentru incidentele xenofobe petrecute după Brexit.

Liderii europeni au acordat, marți seară, un răgaz Marii Britanii. Oficialii reuniți în primul summit după Brexit au subliniat, însă, că nu vor exista niciun fel de negocieri și că regatul trebuie să părăsească UE.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a spus că „înțelege că David Cameron are nevoie de timp”, dar a insistat ca Londra să declanșeze „cât mai repede posibil” procedura care reglementează viitoarea sa separare. „Nu avem luni de zile pentru a medita, trebuie să acționăm”, a spus Juncker.

Anunțând rezultatul referendumului din 23 iunie, când aproape 52% dintre britanici au votat pentru desprinderea de Europa, Cameron a punctat că nu regretă organizarea votului public de acum câteva zile. „A fost cel mai bun lucru care trebuia făcut”, a subliniat el. Mai mult, premierul britanic a anunțat că îi va lăsa succesorului său în fruntea guvernului sarcina de a activa „clauza de retragere” a țării sale, articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

Pe de altă parte, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Federica Mogherini, a apreciat că nu este clar dacă Marea Britanie dorește într-adevăr să iasă din UE. Și secretarul de stat american, John Kerry, a afirmat că ieșirea Marii Britanii din UE ar putea să nu aibă loc niciodată.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a exprimat miercuri dezaprobarea și chiar mânia față de felul în care premierul David Cameron a făcut campanie ca regatul să rămână în interiorul UE: „Să dai vina pe Bruxelles zi de zi, începând de dimineață și terminând seara (…), să spui că e condus de birocrați, tehnocrați și oameni care nu au fost aleși prin vot, și apoi să fii surprins de rezultat”… Referindu-se strict la Cameron, acesta a mai spus, conform EurActiv: „Îmi place ca persoană, deși s-a comportat cu mine într-un fel. Prietenia noastră va rămâne, doar asta va rămâne”.

 

Iohannis: România, piesă importantă

Președintele Klaus Iohannis, care a participat la summit, a prezentat miercuri concluziile sale. Șeful statului susține că avem șanse tot mai mari pentru a intra în Schengen. El a păstrat însă misterul, spunând că a „avut discuții cu lideri relevanți pe această temă”, dar nu vrea să intre acum în detalii, scrie presa de la București.

„Schengen e permanent pe agenda tuturor discuțiilor pe care le avem, chiar azi am avut discuții cu lideri relevanți pe această temă. Nu o să intru acum în detalii, dar există semne că lucrurile s-ar putea mișca, ar fi foarte bine pentru România și pentru restul spațiului Schengen.

România nu doar că acționează ca un membru de facto, România e o piesă importantă în securitatea și siguranță din întreaga regiune. E clar că ne-am făcut temele, suntem nu doar capabili, ci și obișnuiți să păstrăm întreaga țară sigură. Aderarea României ar fi un real câștig și un semnal puternic că UE și Schengen vor într-adevăr să-și consolideze granițele externe”, a mai spus Iohannis la Bruxelles.

Șeful statului a declarat că liderii UE regretă rezultatul referendumului din UK, dar în același timp sunt conștienți că trebuie să respecte voința majorității cetățenilor britanici. Totodată, s-a stabilit foarte clar că nu vor exista negocieri cu Marea Britanie înainte de invocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona privind ieșirea unei țări din blocul comunitar. Însă până când UK părăsește efectiv Uniunea, Regatul își păstrează statutul de membru deplin, cu toate drepturile și obligațiile. „Mi se pare extrem de relevant că principalul mesaj al discuției noastre este că uniunea celor 27 de state membre trebuie să iasă întărită din această încercare (…). Am subliniat că avem nevoie de o abordare cât mai pragmatică, care să detensioneze situația și să ne permită să mergem înainte”, a spus Iohannis.

 

Cameron cere scuze românilor

Premierul David Cameron s-a întâlnit, marți, cu liderii europeni pentru a anunța oficial rezultatul referendumului, începând de miercuri, el nemaifiind invitat la discuții. După discuțiile avute la Bruxelles, Cameron a reasigurat liderii UE îngrijorați de înmulțirea infracțiunilor din Marea Britanie, după referendum, că Regatul Unit este o „societate cu multe credințe, multe etnii”, informează BBC.

Discuțiile pe tema viitorului UE fără Marea Britanie și a relațiilor regatului cu blocul comunitar vor continua și în septembrie, la Bratislava.

Potrivit președintelui român Klaus Iohannis, Cameron a asigurat că UK va respecta libertatea de circulație și drepturile românilor care se află în Marea Britanie, după cum i-a confirmat chiar premierul demisionar David Cameron. „Asigur cetățenii care locuiesc și lucrează în Marea Britanie că România va urmări în negocieri apărarea intereselor lor”, a precizat Iohannis care a adăugat că premierul britanic a cerut scuze pentru incidentele xenofobe petrecute după Brexit.

Președintele român, care se află la Bruxelles, a declarat că în discuțiile de până acum la Consiliul European s-a ajuns la concluzia că nu se va putea negocia nimic cu Marea Britanie până în toamnă, când va fi invocat Articolul 50 din tratat privind ieșirea din UE de către noul premier al Regatului Unit, deși „ar fi fost mai bine” ca discuțiile să avanseze rapid, informează News.ro. „Ar fi fost mai bine să se clarifice mai repede situația, dar în situația dată cu toții am înțeles că mai repede de toamnă probabil nu se va putea negocia practic nimic”, a mai spus Iohannis.

 

Globalizare pentru toată lumea

Fostul premier britanic Gordon Brown a susținut într-un discurs legat de Brexit, în Scoția, miercuri dimineață, că ar trebui să fie găsită o cale ca „globalizarea” să funcționeze pentru toată lumea, arată The Guardian. Acesta susține că „rebeliunea anti-sistem” care are loc în regat a fost alimentată de cei care se opun globalizării.

„Trebuie să facem ca globalizarea să funcționeze pentru britanici într-un mod corect și care să-i includă, întrebându-ne cum putem lua noi măsuri pentru a pregăti oameni în sfere noi, pentru a-i ajuta pe cei prost plătiți, pentru a oferi mai multe joburi (…) și așa să răspundem nesiguranței pe care o poate aduce globalizarea”, a mai declarat Brown. Acesta a mai spus că ar trebui încurajată o discuție la nivel național pe tema schimbărilor globale, care să includă faptul că imigrația vine cu mari beneficii, chiar dacă încă nu poate fi manageriată. Concret, acesta a afirmat că Marea Britanie ar trebui să urmeze exemplul Norvegiei sau pe cel al Suediei în relația cu UE.

Președintele lituanian Dalia Grybauskaite a declarat jurnaliștilor că liderii blocului comunitar „trebuie să se trezească și să miroasă cafeaua”. „Cu un Regat Unit dezbinat, avem nevoie de o Europă unită, acum mai mult decât întotdeauna”, a declarat și premierul din Luxembourg, Xavier Bettel.

Venit la discuțiile de miercuri, premierul Belgiei, Charles Michel, a declarat că „Marea Britanie nu-și permite luxul de a avea o criză politică lungă”, anunță BBC. Acesta a numit votul de la referendum un „semnal de alarmă pentru Uniune, care trebuie să facă un efort mai mare, într-un sens concret, pentru a promova proiectul european”.

 

Un nou referendum?

Petiția pentru organizarea unui nou referendum privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeana a strâns peste patru milioane de semnături, relatează The Telegraph. Petiția va fi discutată în Parlament, pentru că a strâns peste 100.000 de semnături. Însă legislația în vigoare nu permite organizarea unui nou referendum în privința apartenenței la Uniunea Europeană, pentru că aceasta ar presupune introducerea unei legi retroactive, au explicat experți. Documentul se află în centrul unei anchete, după ce autoritățile au identificat cel puțin 77.000 de semnături false, pe care le-au anulat.

Premierul scoțian, Nicola Sturgeon, a fost și el prezent la Bruxelles unde s-a întâlnit cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru a discuta despre rezultatul referendumului din Marea Britanie și posibilitatea ca Scoția să rămână în UE. Sturgeon a purtat discuții, de asemenea, cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și cu deputații europeni.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!