Existențialism

Articol publicat in sectiunea Editorial Sport pe data 29 octombrie 2015

Stau în fața unui document gol pe care trebuie să-l umplu, așa cum fac în fiecare săptămână. Am la dispoziție aproximativ 300 de cuvinte în care trebuie să vă vorbesc despre „ceva”. Ceva care să fie important. Ceva care să impună o concluzie. Care să genereze un minim exercițiu de rațiune. Fac asta de mai bine de 12 ani. Mai precis, de 12 ani și 4 luni. Și-mi este din ce în ce mai greu să merg înainte.

O să râdeți, dar nu subiectele sunt cele care lipsesc. Simona Halep a pierdut pentru a șasea oară la Maria Sharapova, transformându-se definitiv în lănțișorul de gleznă al rusoaicei. Cuplul de aur al tenisului românesc, Năstase și Țiriac, au devenit reduta unui politician abject, capabil să ne calce pe trotuar dacă interesul național dictează asta. Mutu a fost condamnat la 14 luni de închisoare cu suspendare pentru că a înlocuit trasul la poartă cu trasul unei „ciobănești” peste fața unui chelner. Bine, el mai știe și altfel de „trasuri”, dar haideți să nu-l mai chinuim cu amintirile noastre. Echipa națională de gimnastică e o ruină și va trece printr-un turneu de calificare pentru a se dumiri dacă ajunge la Rio ca să danseze salsa pe plajele pe care și-a făurit Pele glezna. Bine, la cum am văzut eu tot pe acolo și-a făurit-o și Dobrin, dar istoria spune că totuși despre Pitești era vorba în cazul ultimului.

Am stat până acum în fața a 582 de documente goale. 582 de numere de ziar, perioadă în care timpul m-a obligat să mă comport față de „idoli” așa cum se comportă porumbeii cu statuile. De fapt timpul m-a obligat să mimez asta. Mie zborul îmi este interzis.

148 de luni de când sportul moare. De când eu mor alături de el.

Ce mă doare cel mai tare este că el, sportul românesc, departe de a fi nevoit să știe de existența mea, a ajuns să nu știe nici măcar de existența sa.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!