Expozitie de design vestimentar: „Frumusetea se creeaza”

Articol publicat in sectiunea Evenimente românești pe data 12 februarie 2014

Londra_ICR_expozitie moda_colaj

Pana pe 21 februarie 2014

Dupa trei prezente consecutive la Saptamana Modei de la Londra incepand cu anul 2011, elegantul nostru sediu din 1 Belgrave Square a devenit scena predilecta de promovare a creativitatii sartoriale romanesti in capitala britanica. Organizata de ICR Londra cu sprijinul Harper’s Bazaar Romania si al Ambasadei Romaniei in Regatul Unit, actuala expozitie prezinta tinute si proiecte semnate de patru dintre cei mai curajosi si inventivi tineri designeri de moda romani: Cristina Sabaiduc, Lana Dumitru, Ioana Ciolacu si Lucian Broscatean. Intitulata „Frumusetea se creeaza”, expozitia este o incursiune in secretele atelierelor unde, departe de ochii lumii, din cele mai neasteptate forme, materiale si taieturi iau nastere uimitoare avataruri ale frumusetii.

 

Ioana Ciolacu

A studiat arhitectura la Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, apoi designul vestimentar, la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti. Datorita dublei sale specializari ca arhitect si designer de moda, Ioana a dezvoltat un stil unic, explorand relatia dintre natura statica a cladirilor si structura fluida a pieselor vestimentare si incercand sa estompeze granita dintre lux si imbracamintea de strada. Ioana a fost recompensata cu premii la numeroase concursuri nationale si internationale, printre cele mai recente succese ale sale numarandu-se, in 2013, castigarea, la Berlin, a trofeului „Designer for Tomorrow”, in cadrul competitiei patronate de celebra creatoare de moda britanica Stella McCartney.

 

Lana Dumitru

A absolvit cursurile Universitatii de Arte din Bucuresti. Creatiile sale inedite starnesc exaltare mai ales in randul tinerilor, pentru care reinterpretarea folclorului romanesc in designul de moda constituie o atractie irezistibila. In anul 2011, Lana a castigat concursul lansat de Puma, creand jacheta cu motive traditionale romanesti – Puma T7 Etno Shake, in editie limitata. Pasionata de printul digital, pe care il regasim pe toate piesele imaginate de ea, Lana surprinde prin ingeniozitate si prospetime, dintre cele mai cunoscute creatii ale sale remarcandu-se rochia „Facebook” si colectia cu prelucrari digitale ale graficii naive a Cimitirului Vesel din Sapanta.

 

Londra_ICR_expozitie moda2

 

Cristina Sabaiduc

S-a nascut in Romania, dar a crescut in Elvetia si in Canada, unde a absolvit cursurile Universitatii Ryerson din Toronto. Mizand pe o abordare personala, plina de imaginatie, Cristina s-a specializat lucrand cu designeri precum Carolina Herrera si Jeremy Laing, iar creativitatea sa nonconconformista i-a adus o bursa de excelenta oferita de Lancôme si un premiu pentru inovatie la |FAT| Toronto Alternative Arts and Fashion Week 2009. Dupa ce a experimentat mai multe dimensiuni ale industriei modei in Toronto, New York si Paris, Cristina s-a stabilit in 2010 in Marea Britanie, unde si-a lansat propriul brand.

 

Lucian Broscatean

A absolvit Facultatea si Masteratul de design vestimentar la Universitatea de Arta din Cluj-Napoca. Inca de la debutul din 2008 cu colectia „Nomadic Symptoms”, designerul s-a aventurat intr-o explorare continua a noilor posibilitati ale modei contemporane. Colectiile lui Lucian Broscatean au fost prezentate in Romania si in Europa, designerul participand de cinci ori consecutiv la Mercedes-Benz Berlin Fashion Week. Mobilitatea, stilul de viata nomad, versatilitatea si spatiile heterotopice sunt doar cateva dintre temele abordate de tanarul creator.

 

Cand: Pana pe 21 februarie, de luni pana vineri, 10am – 5pm.

Unde: Institutul Cultural Roman, 1 Belgrave Square, London SW1X 8PH.

Intrarea: libera.

Autor articol: ICR Londra


Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!