Facebook fără internet!

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 24 decembrie 2015

facebook1

De acum, expresiile de genul „a picat Facebook” nu vor mai avea aceeași însemnătate, aplicația pentru mobil permițând utilizatorilor să răsfoiască în continuare postările din News Feed și chiar să lase comentarii la postările altor utilizatori, fără nevoia unei conexiuni permanente la internet.

Desigur, comentariile lăsate nu vor apărea ca prin magie la celălalt capăt, ci doar pe telefonul utilizatorului, urmând ca informația să fie sincronizată automat cu rețeaua de socializare de îndată ce o conexiune la internet va fi disponibilă.

„Spre exemplu, dacă vezi o postare despre logodna unui prieten când nu ești conectat la internet, vei putea compune un mesaj de felicitare, acesta apărând la postarea lui când vei fi online”, explică oficialii rețelei de socializare.

Suportul pentru comentarii offline vine în completarea unui set de funcții care permit folosirea rețelei de socializare chiar și în lipsa conexiunii la internet, existând deja suport pentru Share și Like la postările Facebook în modul offline.

Intrând la capitolul optimizări, noua versiune a aplicației Facebook prioritizează la afișare mai întâi conținutul necitit, apărut în timp ce dispozitivul nu avea disponibilă o conexiune la internet, urmat de postările recente. În acest mod este evitată așteptarea pentru încărcarea postărilor în News Feed la fiecare deschidere a aplicației, conținutul mai vechi ținând loc postărilor recente, până când acestea sunt sincronizate de pe server.

Administratorii Facebook precizează că actualizarea pregătită va fi aplicată gradual, fără a preciza care sunt platformele vizate sau intervalul de timp.

Autor articol: Bianca Radulescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!