Facebook

Articol publicat in sectiunea Fără categorie pe data 3 august 2015

De o bună bucată de vreme facem politică pe Facebook. Mai exact, nu o facem noi, cei care avem oricând libertatea de a ne da cu părerea fără ca ea să conteze, ci o fac cei care chiar iau deciziile grele din ziua de azi.

În privința relațiilor noastre cu Vestul apropiat și ungar, premierul Victor Orban rămâne vedeta acestui sezon. Aflat cu treabă turistică prin Transilvania, șeful guvernului maghiar a lansat o seamă de imagini care sugerează Ungaria Mare, întorcându-se, apoi, degrabă la Budapesta, de unde poate avea o vedere de ansamblu asupra pagubelor pricinuite românilor. Evident, este vorba de un non-eveniment derulat tot pe Facebook, instituție care duce mesaje dintr-o parte în alta fără a avea răspunderea conținutului lor. MAE român ripostează tot pe Facebook, ceea ce transformă totul într-un joc pe calculator, absolut pasionant, dar rezervat copiilor până la 12 ani cu aprobarea părinților. Căci, în materie de afaceri externe, există o limită a jocului. Dincolo de acea limită se intră în comunicare directă, diplomatică, se atenuează tensiuni și se propun soluții. Non-evenimentul se întoarce în neființa lui, iar strategiile de comunicare își urmează cursul. Dacă acestea există, firește. Dacă nu, rămânem dependenți de Facebook, această superbă iluzie a realității, acest minunat instrument prin care putem să ne vedem, în oglindă, propia imagine, sperând că ea va fi admirată de mii de făcători de like-uri. Și, după cum bine ne spune Teodor Baconschi, în cartea lui Facebook – Fabrica de narcisism, ne simțim extraordinar văzându-ne admirați într-o ecuație în care această admirație nu conține nimic real. Niciun gest, adică. Nici măcar o mimică. Revenind la subiectul nostru, politica pe Facebook simplifică relațiile dintre state, aducându-le la starea de imponderabilitate, în care oricine scrie orice, provocând oareșicare pagube oricui, dar totul rămâne în suspensie. În același timp, această pseudo-politică nu are nicio consecință. Conflictele, declamațiile, reclamațiile și retractările se petrec într-o virtualitate suficient de anemică încât să își anuleze propriile impulsuri. Trecerea treptată a politicii noastre externe pe Facebook e o schimbare radicală de ton în discursul public. Orice afirmație e posibilă în registrul virtual și, firește, nimeni nu s-ar putea supăra dintr-un asemenea nesemnificativ motiv. Cum s-ar spune, jucăm la cacealma. Numai că, mai la Vest de noi, până și cea mai firavă invitație e scrisă, semnată de mână și pusă la poștă, cu rugămintea de a primi un răspuns în aceiași termeni de curtoazie. Se refugiază, oare, marii politicieni ai vremii în colțurile întunecate ale Facebook-ului fiindcă nu mai vor să-și asume vreo răspundere sau doar fiindcă nu mai știu să scrie de mână?

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!