Factori care contribuie la pierderea auzului

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 28 noiembrie 2014

ear check_1

Auzul se numără printre cele mai importante simțuri pe care le avem. Tocmai de aceea trebuie avută mare grijă de el. Mai ales dacă ești o persoană auditivă, care se raportează la acest simț în majoritatea situațiilor, deteriorarea sau pierderea auzului reprezintă o mare tragedie. Iar copiii care se nasc surzi sau își pierd auzul în primii ani de viață au toate șansele de a rămâne și muți.

Iată care sunt cei mai importanți factori care contribuie la pierderea auzului.

 

Expunerea la zgomotele mari de la un loc de muncă

În cazul în care lucrezi într-o atmosferă din cale afară de zgomotoasă mai devreme decât te aștepți îți vei pierde acest simț. Spre exemplu, zgomotul făcut de anumite mașini îți poate face mult rău din acest punct de vedere. Motocicletele și alte instrumente puternice îți vor afecta auzul în cazul unei îndelungate expuneri. Tocmai de aceea, când poți, evită să stai în zgomot sau cel puțin ia-ți pauze din când în când. Dacă nu poți face asta, măcar poartă protecții peste urechi care să reducă intensitatea zgomotului.

 

Rănile sau schimbările de presiune

Traumele la cap pot disloca oasele din urechea medie sau pot afecta grav nervul, ceea ce duce la pierderea permanentă a auzului. Totodată, fii atent la schimbările de presiune pe care le presupun scuba diving-ul sau zborurile și care pot afecta diferite componente ale aparatului auditiv. În funcție de gravitatea acestora, vindecarea poate surveni în câteva săptămâni, iar în cazuri mai grave, operațiile sunt singurele opțiuni.

Introducerea bețelor de curățat în urechi reprezintă o idee proastă. Acest obicei poate duce la ruperea timpanului ducând la traume permanente.

 

Medicamentele

Unele medicamente sunt cunoscute pentru faptul că pot avea ca efecte secundare diminuarea auzului. Printre acestea se numără anumite antibiotice și unele pastile care luptă împotriva cancerului. De multe ori, auzul este monitorizat cu atenție pe toată perioada tratamentului. Cu toate acestea, au fost înregistrate și cazuri de surzenie permanentă.  Folosirea regulată a aspirinei poate avea ca rezultat o scădere temporară a auzului. Însă, de obicei, aceste efecte dispar odată cu încetarea tratamentului.

 

Bolile cronice

Anumite boli cronice, deși nu au legătură directă cu aparatul auditiv, pot cauza pierderea auzului. Prin faptul că întrerup circulația sângelui în urechea internă sau la creier, acestea au ca efect scăderea acestui simț. Aceste condiții sunt îndeplinite de bolile de inimă, infarctul, presiunea ridicată a sângelui și diabetul. De asemenea, boli precum artrita reumatică au exact același efect.

 

Tumorile și excrescențele

Excrescențele chiar dacă nu sunt canceroase pot bloca canalul unei urechi, ceea ce generează automat pierderea auzului. În unele cazuri, prin îndepărtarea tumorii, auzul poate fi recăpătat. Chiar și în cazurile mai grave, tratamentul de specialitate poate da rezultate satisfăcătoare: poate că auzul nu va mai fi niciodată atât de fin, însă persoana respectivă nici nu va intra în rândul surzilor.

 

Zgomotele făcute de petarde și alte bombe

În fiecare an de sărbători, spitalele de urgență sunt pline de persoane rănite de petarde. Și chiar dacă nu există răni fizice vizibile, nu de puține ori cei care s-au aflat lângă petardă și-au pierdut auzul din cauza exploziei. În general, pacientul își pierde capacitatea de a auzi imediat și pentru totdeauna.

 

Ceara din urechi

De fapt, ceara apare în ureche cu un scop: să protejeze canalul împotriva murdăriei și a bacteriilor. Însă dacă volumul ei este prea mare, atunci va bloca canalul și auzul va fi afectat. În cazul în care suspectați că aveți multă ceară în urechi, nu încercați s-o îndepărtați singur. Nu încercați s-o îndepărtați folosindu-vă de bețigașele speciale sau de alte lucruri. Mergeți la un specialist care poate îndepărta ușor și fără niciun pericol ceara.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!