Familia Bodnariu îşi va primi copiii acasă

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume pe data 10 iunie 2016

familia bodnariu inainte de rapirea copiilor

Familia Bodnariu a anunţat la 3 iunie că a ajuns la o înţelegere cu municipalitatea Naustdal din Norvegia, pentru a primi toţi cei cinci copii acasă şi a făcut apel la respectarea nevoii de „linişte şi intimitate netulburată” a familiei, în perioada următoare.

Daniel Bodnariu, unchiul copiilor luaţi de statul norvegian de lângă familie, a declarat pentru agenţia Mediafax că decizia de reunire a celor mici cu părinţii a venit ca o mare bucurie şi că este o veste aşteptată de mult timp.

„Este o mare bucurie, este o veste pe care am aşteptat-o demult, ne bucurăm că odată cu această veste se încheie coşmarul care a început anul trecut pe 16 mai”, a declarat Daniel Bodnariu, fratele lui Marius Bodnariu, tatăl copiilor luaţi de statul norvegian.

Totodată, acesta spune că acum s-a făcut dreptate şi că, în curând, familia va fi împreună:

—————————————

„Nu ştim amănunte, se va face gradat reunirea, bebeluşul este acasă în urma procesului din 14 martie, ceilalţi copii, fetele sunt acasă acum, dar vor trebui să meargă la şcoală acolo unde au fost mutate, iar băieţii vor ajunge şi ei.”

—————————————

„Am vobit cu Marius şi Ruth. Se bucurau, ne-am bucurat împreună şi am plâns. Avem planuri să ne vedem cu toţii, toată familia, noi suntem şase fraţi care trăim pe continente diferite, dar ne vom strânge toţi undeva să fim împreună”, a mai povestit Daniel Bodnariu.

El a spus de asemenea că era sigur că fratele lui nu a greşit şi avea convingerea că era o „cauză dreaptă”, susţinând în acelaşi timp că i-a fost teamă de o decizie nefavorabilă din partea autorităţilor norvegiene.

—————————————

„Statul norvegian a luptat atât de mult de teamă să nu creeze un precedent, de aceea s-au luptat cu atâta înverşunare.”

—————————————

„Municipalitatea Naustdal s-a înţeles cu părinţii să aducă toţi cei cinci copii acasă! Vă mulţumim tuturor pentru dragostea, suportul, rugăciunile şi implicarea dumneavoastră! Domnul să vă binecuvânteze şi să vă răsplătească!”, se arată totodată într-un comunicat de presă publicat de familia Bodnariu şi semnat de pastorul Cristian Ionescu.

De asemenea, familia a făcut apel la respectarea nevoii de „linişte şi intimitate netulburată” în zilele următoare, deoarece „urmează o perioadă de reintegrare şi reacomodare a copiilor în casa părintească”.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat la 2 iunie un proiect de rezoluţie care vizează Norvegia şi care vine în sprijinul familiei Bodnariu.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!