Fără vize de Europa pentru turci

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 27 mai 2016

Turcia-UESurse din guvernul de la Berlin, citate de cotidianul Bild, susțin că turcii vor trebui să aștepte până în 2017 pentru a circula liber în interiorul UE, oficialii germani considerând că Turcia nu va îndeplini toate condițiile impuse de acord până la sfârșitul acestui an, informează Hurrieyt Daily News.

Acordul de liberalizare a regimului vizelor UE pentru cetățenii turci, propus de Comisia Europeană în urma negocierilor cu Ankara pe tema crizei refugiaților, ar putea întâmpina obstacole puse chiar de cancelaria germană.

Negocierile pentru liberalizarea regimului de vize au demarat în 2013, dar, în luna martie a acestui an, oficialii europeni au fost nevoiți să facă mai multe concesii către partea turcă, ca urmare a stabiliri unor măsuri comune care să limiteze criza refugiaților din Orientul Mijlociu. Reprezentanții Uniunii susțin că termenul inițial pentru începerea programului de liberalizare a vizelor de călătorie – iunie 2016 – ar putea fi devansat cu minim 6 luni, ca urmare a unor controverse iscate de legislația antiterorism adoptată de guvernul de la Ankara. Oficialii turci contrazic acest lucru, susținând că îndeplinesc toate condițiile pentru a beneficia de intrarea în interiorul UE fără vize.

Problema refugiaților și migranților este una care stârnește controverse aprinse în Germania. Un sondaj de opinie derulat în Germania demonstrează că venirea turiștilor turci nu este privită cu ochi buni de populația locală, 59% dintre germani opunându-se acestei măsuri, în vreme ce doar 31% dintre locuitori se declară de acord cu aceasta, în contextul în care Germania are cea mai mare minoritate de turci din cadrul UE. Nici poziția cancelarului Angela Merkel pentru un nou mandat în fruntea guvernului nu mai pare atât de sigură, doar 44% dintre germani dorindu-și ca aceasta să mai prindă un nou mandat, în vreme ce 47 de procente dintre cei intervievați în sondajul Forsa susțin că doresc îndepărtarea ei din fruntea țării.

Intrarea fără restricții a cetățenilor turci în țările Uniunii Europene ridică mari probleme și din punct de vedere al securității pe continent. Un raport recent al Comisiei Europene, citat de The Telegraph, arată că riscul de atentate teroriste va crește semnificativ din momentul liberalizării vizelor pentru Turcia. Comisia Europeană s-a văzut nevoită să recunoască faptul că măsura este de natură să crească „mobilitatea în spațiul Schengen a criminalilor și teroriștilor care sunt cetățeni turci sau a străinilor care locuiesc deja în Turcia”.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!