Farage, încolțit pentru că i-a jignit pe români

Articol publicat in sectiunea UK, despre români pe data 26 mai 2014

Reprezentanți ai societății civile și ai celor mai importante partide politice din Regatul Unit condamnă declarațiile revoltătoare formulate recent de Nigel Farage, liderul formațiunii politice extremiste la adresa românilor stabiliți în Marea Britanie.

 

Regretele liderului UKIP…

Locuitorii Marii Britanii ar avea toate motivele să fie îngrijorați dacă un grup de români ar decide să se mute în vecinătatea locuințelor acestora, a susținut Farage, mai întâi într-un interviu acordat publicației The Guardian și, ulterior, în cadrul unei emisiuni radiofonice transmise pe postul LBC.

Afirmația este considerată o „insultă cu tentă rasială” de către liderul conservator Ed Milliband. Astfel de declarații nu își au locul în politica britanică din prezent, a reacționat și Nick Clegg, președinte al Partidului Liberal Democrat, parte a actualei coaliții de guvernământ de la Londra.

Ulterior, Nigel Farage a afirmat public că regretă ceea ce a spus inițial, insistând însă că, totuși, problemele infracționalității ridicate din interiorul comunităților de români reprezintă „o adevărată problemă” pentru Marea Britanie.

 

Un interviu controversat

„Ar fi vreo diferență dacă ați avea în vecini un grup de bărbați români sau un grup de copii germani?”, l-a întrebat pe Nigel Farage moderatorul James O’Brien într-un interviu radiofonic transmis pe postul LBC Radio în 16 mai.

„Știți foarte bine care ar fi diferența…”, a răspuns liderul UKIP. Apoi a continuat: „Am fost întrebat dacă aș fi îngrijorat în cazul în care câțiva bărbați români s-ar muta în apropierea locuinței mele. Cred că oricine trăiește în Londra și s-ar afla într-o asemenea situație ar trebui să se îngrijoreze…”

Farage a mai spus că mulți imigranți ajung în Marea Britanie după ce au luat calea infracționalității din cauza sărăciei cu care s-au confruntat în propria țară.

——————————————

„Ieri (19 mai – n.r.) am aflat niște vești excelente: echipa de gimnastică feminină a României a câștigat nouă medalii (două de aur, cinci de argint și două de bronz), luând titlul în Campionatul European desfășurat la Sofia; de asemenea, echipa de elevi români care au participat la Olimpiada Internațională de Chimie desfășurată în Rusia a câștigat șapte medalii (cinci de aur, una de argint și una de bronz); și, în fine, o altă echipă de elevi din România a obținut o medalie de aur la Olimpiada Internațională de Filosofie ce a avut loc la Vilnius. Pe ei cine și i-ar dori ca vecini?”

Articolul „Despre vecini”, scris de Ambasadorul României la Londra, dr Ion Jinga, și publicat în The Huffington Post UK la 20 mai

——————————————

 

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!