Federația spune că da, Biasi că nu

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 1 iulie 2016

635 de biasiItalianul Giovanni De Biasi, selecţionerul Albaniei, a declarat, marţi că încă nu a fost contactat de oficialii Federaţiei Române de Fotbal (FRF) pentru postul de selecţioner, dar nu ar refuza o ofertă avantajoasă din partea României.

Considerat ca fiind principalul artizan al performanţelor reuşite de naţionala Alabniei, atât în calificări, cât şi la Campionatul European, Giovanni De Biasi a intrat în atenţia şefilor FRF după ce Anghel Iordănescu şi-a încheiat contractul. Pe lista preşedintelui Răzvan Burleanu s-au mai aflat nume precum Cosmin Olăroiu, dar, după spusele sale, acesta l-a refuzat. Presa italiană a scris marţi despre interesul României pentru De Biasi.

„Până în acest moment, nu am fost căutat de FRF, dar nu se ştie niciodată. România are o echipă foarte bună, ştiu mulţi jucători care joacă în Italia. Mai am 2 ani contract cu Albania, dar pot pleca mai devreme, nu este problemă. Dacă am o ofertă foarte bună, nu este nici o problemă.

Este foarte posibil ca România să se califice la CM 2018, deoarece este o echipă cu multă calitate. Grupa Albaniei este mult mai grea, nu mă sperie grupa României. Dacă aş fi interesat de postul de selecţioner al României? De ce nu? Sunt interesat de noi provocări în viața mea. Am nevoie de o nouă provocare în cariera mea”, a declarat Gianni De Biasi.

Cu Giovanni De Biasi pe banca tehnică, Albania a reuşit prima calificare din istorie la un turneu final, dar şi prima victorie în grupele unei astfel de competiţii, chiar împotriva României (1-0, la Lyon, pe 19 iulie, în grupa A).

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!