Finala

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 7 decembrie 2009

Votul românilor din străinătate rămâne o problemă deschisă. Asta nu din cauza numărului secţiilor de votare sau al buletinelor de vot, nici a organizării procesului de votare în ziua alegerilor. Chestiunile sunt pur tehnice şi (exceptând decizia înfiinţării mai multor secţii de vot în unele zone) nu afectează în mod sensibil rezultatele.

Când ne gândim la votare, ne vin în minte mai mult distanţele pe care le avem de parcurs până la secţie (uneori de sute de kilometri) şi eventuala coadă care ne va face să pierdem întreaga zi. Cântărim, atunci, efortul nostru cu aparent firava importanţă a unui singur vot şi ne bântuie teama că, vorba ardeleanului, „nu se plătié”. Ne gândim la atâta lume, mai ales în ţară, care, la doi paşi de secţia de votare, nu face minimul efort de a se duce să pună o ştampilă. Unora, asta le ia un sfert de oră. Altora, până la douăsprezece ore şi o sumă destul de rotundă pe benzină sau bilet de tren. Dar, concentraţi pe subiecte care ţin mai degrabă de formă, pierdem din vedere fondul.

Campania, pentru cei de „afară”, e una indirectă. Candidaţii nu se adresează decât tangenţial (sau deloc) comunităţilor româneşti, în mod mai explicit şi mai eficient. Problemele concrete ale acestora rămân în afara agendei de campanie, fie că ţin de reprezentarea românilor în structurile politico-administrative româneşti, fie că ţin de politica externă a României. Programele de campanie nu pomenesc mare lucru despre strategia externă a ţării noastre de a obţine, pentru românii din străinătate, drepturi care ţin de normalitate. Diaspora românească este mereu lăudată, dar rareori luată în serios.

Un rezultat palpabil al acestei situaţii este (aproape) inexistenţa politicii româneşti (indiferent de culoare) în rândul comunităţilor româneşti din străinătate. Organizaţia PD-L din Marea Britanie este o excepţie, dar, şi aceasta, s-a autodizolvat înaintea alegerilor. Dincolo de detalii, motivul a fost eşecul de reprezentativitate. Filiala britanică nu a putut realiza o legătură prea intensă cu organizaţia-mamă şi, treptat, a simţit că nu mai are pe cine să reprezinte. Fenomenul era, într-un fel, de aşteptat. Reprezentarea partidelor politice în afara ţării presupune un mecanism complex, o colaborare permanentă şi, mai ales, o altă mentalitate în partea română. Nu maşini de vot trebuie căutate în afara ţării, ci proiecte eficiente, sprijin reciproc, prezenţa activă a României în rezolvarea unor probleme de fond ale diasporei. Pentru partide, o susţinere a programelor specifice doctrinei fiecăruia şi, în final, o armonizare a intereselor de partid cu cele ale membrilor din filialele din străinătate.

Mai nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, însă. „Luaţi de val”, chiar şi cei care au înfiinţat filiale în străinătate au cam uitat de ele. Evident, duminică se va merge la vot. Finala e spectaculoasă. Iar diaspora are nevoie, măcar o dată la cinci ani, să spere că va fi mai bine.


Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!