Firmele cu probleme pot fi ajutate de stat

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 14 decembrie 2009

Comisia Europeană (CE) a autorizat o schemă de ajutor de stat propusă de România, prin care firmele care se confruntă cu dificultăţi de finanţare pot primi, până la finalul anului viitor, ajutoare în valoare de până la 500.000 euro.

„Comisia Europeană a autorizat, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, o schemă de ajutor propusă de România, menită să ofere sprijin întreprinderilor care se confruntă cu dificultăţi de finanţare ca urmare a înăspririi condiţiilor de creditare în contextul actualei crize economice”, se arată într-un comunicat al Comisiei, citat de NewsIn.

Ajutorul de stat poate fi acordat sub formă de sume nerambursabile, împrumuturi în condiţii preferenţiale, subvenţii de dobândă, garanţii sau eşalonarea creanţelor deţinute de stat fără perceperea de dobânzi. Potrivit CE, schema îndeplineşte condiţiile din Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat adoptat de Comisie, „deoarece este limitată în timp, respectă pragurile relevante şi este destinată doar întreprinderilor care nu se aflau în dificultate la 1 iulie 2008”.

„Schema de ajutor de stat va contribui la înlăturarea dificultăţilor cu care întreprinderile din România se confruntă fără o distorsionare semnificativă a pieţei. Datorită colaborării excelente cu autorităţiile române, Comisia a putut aproba schema rapid”, a declarat comisarul european pe concurenţă, Neelie Kroes. Schema elaborată de autorităţile române respectă normele prevăzute în Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat al CE şi condiţiile privind valoarea limitată compatibilă a ajutorului, consideră Bruxelles-ul.

 

Sprijin pentru Ford România

De asemenea, Comisia a aprobat, cu anumite condiţii, ajutorul de stat de până la 57 de milioane de euro pe care statul vrea să îl acorde companiei Ford România, pentru formarea profesională a angajaţilor fabricii de automobile de la Craiova. Condiţiile se referă la plata ajutorului în tranşe, prezentarea unor rapoarte anuale de către Ford Comisiei Europene şi României cu privire la programul de formare şi cheltuielile suportate, respectiv la acordarea unor certificate de participare pentru angajaţii fabricii de la Craiova, în care vor fi precizate conţinutul şi durata formării primite.

Ford România va derula un program de formare a angajaţilor actuali şi viitori, în total 9.000 de persoane, de circa 185 de milioane de euro, pe care îl va finanţa cu 128 de milioane de euro.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!