Flash

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 10 martie 2014

PE SCURT:

  • Cupe europene la Vaslui?
  • Înțelegere între Dinamo și Steaua
  • Gane vrea victoria
  • Zicu, de liga a II-a
  • Discriminare la Cluj
  • Niculae, în top

Cupe europene la Vaslui?

FC Vaslui a învins cu 1-0 pe Gaz Metan Mediaş şi a făcut 33 de puncte, egalând pe Dinamo în clasament. Unicul gol al meciului a fost marcat de Viveiros, în minutul 76. Liviu Ciobotariu a declarat după meci că victoria echipei sale este meritată, dar că celor de la Vaslui le va fi greu să lupte pentru un loc de cupe europene, obiectivul lor pentru acest sezon.

Înțelegere între Steaua și Dinamo

Dinamo şi Steaua se vor întâlni într-o dublă manşă în Cupa României. Pe 26 martie (Steaua gazdă) și 17 aprilie (Dinamo gazdă), cele două rivale vor da piept pe Naţional Arena. Liderii suporterilor s-au întâlnit şi au negociat reciprocitatea pentru cele două jocuri. Aceştia au bătut palma pentru un număr uriaş de bilete, astfel că dinamoviştii vor primi o peluză la tur, iar steliştii vor avea peluza lor la retur.

Gane vrea victoria

Corona şi Concordia au terminat la egalitate, 2-2, meciul disputat la Braşov în etapa a 21-a Ligii I. Antrenorul brașovenilor, Jerry Gane, a spus că va căuta victoria în meciul cu Dinamo: „Mulţumiţi, nemulţumiţi, azi am pierdut două puncte. Mergem cu gândul la victorie în meciul cu Dinamo. Nu avem ce apăra, suntem pe ultimul loc”, a concluzionat Jerry Gane.

Zicu, de Liga a II-a

Adrian Mutu a jucat titular şi a fost integralist, iar Ianis Zicu nu a prins niciun minut în victoria pe care Petrolul a obţinut-o pe teren propriu, 2-0, cu Oţelul Galaţi. Mircea Rădulescu nu înţelege de ce Petrolul a decis transferul lui Zicu: „Este un jucător care nu a depăşit media metrilor alergaţi, lent, stă în margine şi aşteaptă la primire. Dar mai sunt locuri şi la echipe cu obiectiv mai mic, mai este şi Liga a 2-a”, a spus el.

Discriminare la Cluj

Paszkany şi Mureşan se tem că Steaua va avea mai mulţi fani la derby-ul de sâmbătă şi au decis ca o persoană să poată achiziţiona doar un singur bilet pe baza buletinului de identitate. Cum partida se joacă pe 8 martie, la tribuna I, în sectoarele 17-20, femeile vor avea acces gratuit. Decizia a mai fost adoptată o singură dată, în martie 2011, la meciul cu Universitatea Cluj.

Niculae, în top

Clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume numără în acest an nu mai puţin de 1.654 de miliardari. România are un singur reprezentant în acest top, pe Ioan Niculae (59 de ani), care se clasează pe poziţia 1.372. Cu o avere de aproximativ 1,2 miliarde de dolari, patronul clubului Astra Giurgiu este fondatorul Interagro şi deţine și alte investiţii.


Comentarii

Spune-ti si tu parerea!