Flash

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 26 iunie 2014

PE SCURT:

  • Chiasso, peste Steaua
  • Joel Thomas, operat
  • Craiova acontează jucători
  • Ce visează Iorgulescu?
  • Iașiul a luat foc
  • Concordia, fără probleme

Chiasso, peste Steaua

Costel Gâlcă a debutat cu stângul în calitate de antrenor la Steaua. Echipa lui a pierdut cu 2-1 primul amical pe care l-a disputat în Italia, cu FC Chiasso. Formaţia din liga secundă elveţiană l-a avut pe banca tehnică pe fostul internaţional Gianluca Zambrotta, care a dialogat cu tehnicianul stelist înainte de începerea meciului.

Joel Thomas, operat

Atacantul dinamovist Joel Thomas, 26 de ani, a fost supus sâmbătă unei intervenţii chirurgicale la clinica Acibadem din Istanbul. Francezul va reveni pe teren după cel puţin 4 luni. Joel Thomas s-a accidentat la un antrenament susţinut înaintea plecării echipei în primul stagiu de pregătire de la Săcele. Două goluri a marcat pentru Dinamo, în Cupa României, cu Chindia Târgovişte, fără să marcheze și în campionat.

Craiova acontează jucători

În aşteptarea deciziei care va confirma dacă va juca sau nu în viitoarea ediţie a Ligii I, CS Universitatea Craiova a reuşit să obţină semnătura mijlocaşului ofensiv brazilian Jean Chera. Crescut de Santos, unde a fost coechipier cu starul Barcelonei, Neymar jr, fotbalistul sud-american în vârstă de numai 19 ani a semnat un contract valabil pe un an, cu drept de cumpărare definitivă.

Ce visează Iorgulescu?

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, susţine că, în cazul în care obţinea calificarea la Cupa Mondială, echipa naţională a României putea avea evoluţii mai bune decât unele selecţionate prezente la turneul final organizat în aceste zile în Brazilia. Acum, nu știm ce a văzut el, dar este puțin probabil că România ar fi fost capabilă să facă față în oricare dintre grupele Cupei Mondiale. Nu cu Pițurcă pe bancă!

Iașiul a luat foc

Decizia conducerii clubului CSMS Iaşi de a renunţa la serviciile căpitanului Marius Onofraş a stârnit reacţii pline de patos în rândul suporterilor ieşeni. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că oficialii renunţă prea uşor la jucătorii locali şi au mers la sediul clubului pentru a avea o discuţie cu preşedintele Florin Prunea, mai ales că în această vară s-a mai renunțat la trei jucători din partea locului.

Concordia, fără probleme

Concordia Chiajna nu a avut probleme în primul amical din cantonamentul pe care îl face în Italia şi a trecut cu scorul de 8-1 (4-0) de formaţia din a treia ligă elveţiană AC Taverne, într-o partidă care s-a disputat pe terenul de antrenament de la resortul Novarello, anunţă site-ul oficial al ilfovenilor. Testul nu ne spune mai nimic, așa că așteptăm un amical în compania unei echipe decente.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!