Flash

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 9 octombrie 2014

PE SCURT:

  • Opt steliști la lot
  • Mulțescu, idei noi
  • Pusta, prima victorie cu ASA
  • Abrudan, demisionar
  • Miriuță, susținător maghiar
  • Noua Craiovă

Opt steliști la lot

Steaua are nu mai puţin de opt fotbalişti convocaţi la echipa naţională pentru meciurile importante cu Ungaria şi Finlanda. Printre ei, Cristian Tănase, un fotbalist care revine la echipa naţională după o perioadă în care a fost accidentat, dar și Lucian Sânmărtean, care revine după o pauză de mai bine de 3 ani la lot.

Mulțescu, idei noi

Imediat după ce a preluat echipa de la Răzvan Lucescu, Gigi Mulţescu declara că nu are lot pentru lupta la campionat. Două victorii consecutive, 3-1 la Viitorul şi 1-0 cu Gaz Metan, au fost de ajuns ca tehnicianul Petrolului să îşi schimbe atitudinea şi obiectivul: “Am zis că nu abandonăm ideea”, spune antrenorul, cotând Petrolul cu a patra șansă.

Pustai, prima victorie cu ASA

La primul meci pe banca lui ASA Târgu Mureş, Cristi Pustai a reuşit să pună capăt seriei CFR-ului de 7 victorii consecutive. Debutul a fost cum nu se poate mai bun. Victorie cu 2-0 în faţa unei echipe care câştigase ultimele șapte meciuri din competiţiile interne. Pustai și-a felicitat jucătorii şi speră că această victorie va aduce şi altele.

Abrudan, demisionar

Patriţiu Abrudan şi-a înaintat luni dimineaţă demisia din calitatea de vicepreşedinte al Comisiei Centrale de Arbitri: “Da, putem confirma acest lucru. Preşedintele CCA nu este astăzi în federaţie, nu ştim încă motivele care l-au determinat pe Patriţiu Abrudan să ia această decizie”, au spus oficialii departamentului de comunicare al FRF.

Miriuță, susținător maghiar

Vasile Miriuţă, antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit deschis despre favorita pe care o are în partida de sâmbătă, 11 octombrie, de pe Naţional Arena. Atunci, România va întâlni Ungaria într-un meci contând pentru preliminariile CE din 2016: “Eu îi susţin pe maghiari, nu mă interesează criticile venite din România”, a spus Miriuţă.

Noua Craiovă

Dinamo nu a reuşit decât o remiză cu CS U Craiova, 1-1, în seara în care dinamoviştii l-au comemorat pe „Unicul Căpitan”, Cătălin Hîldan. Sorin Cîrţu a declarat după meci că rezultatul este echitabil, dar că repriza secundă l-a nemulţumit. Oricum, Craiova are o altă față de la sosirea sa, echipa obținând 10 puncte în patru meciuri.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!