Fotbalul românesc este mort

Articol publicat in sectiunea Editorial Sport pe data 1 mai 2015

Liga I a ajuns la punctul la care are parte de cea mai mare farsă din istoria sa. La ora la care scriu aceste rânduri Steaua urmează să întâlnească ASA în ceea ce jurnaliștii numesc “finala campionatului”. Rețineți, finala campionatului. Adică un meci în care se întâlnesc probabil cea mai titrată echipă românească la nivel de club, dar care joacă execrabil, și o nou-promovată, despre care puțini aveau speranța că se va menține anul acesta pe prima scenă a fotbalului românesc. ASA, care a ajuns pe locul 2, la 1 punct de prima clasată, Steaua, și care azi are șansa să treacă în frunte și să ia o opțiune importantă pentru câștigarea titlului.

Nu mai trebuie să detaliez câte spune acest lucru despre valoarea campionatului românesc. În clipa când o formație de-abia trezită în prima ligă se bate la titlu din primul an, asta lămurește tot. Știm de ce nu avem fotbal valoros la nivel de club. Știm de ce nu avem o națională cu rezultate. Știm de ce jucătorii noștri ajung mai ales la echipe din China, Moldova sau zona Golfului și, când se întorc de acolo, ne arată de ce au făcut-o. Ni se explică astfel multe altele.

Avem manageri bolnavi. Avem un model de business bolnav. Avem o interpretare a realității bolnavă. Bolnave sunt chiar și visele patronilor, care cred că din bube, mucegaiuri și noroi se pot naște cine știe ce minuni ale fotbalului, traduse mai ales în evoluțiile din cupele europene. O boală care se agravează zilnic, pentru că “medicii” de serviciu nu sunt interesați să vindece vreun lucru, ba dimpotrivă, să agraveze boala, pentru a vinde mai departe soluții utopice, care doar la prima vedere par soluții. Nu. Din ele se câștigă pe termen scurt și…atât.

Bine, nici nu au ce să vindece. Fotbalul românesc nu mai există, este mort.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!