Franța: Extrema dreaptă câștigă alegerile locale

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 11 decembrie 2015

Frontul Național, partid de extremă dreapta, a câștigat, duminică, în cel puțin 6 din cele 13 regiuni, la primul tur al alegerilor regionale din Franța, unde a înregistrat un scor record între 27,2% și 30,8%, potrivit sondajelor realizate la ieșirea de la urne, potrivit Agerpres.

FN a devansat net opoziția de dreapta și pe socialiștii președintelui François Hollande în trei regiuni cheie: în nord (Nord-Pas-de-Calais-Picardia), unde s-a prezentat președinta acestuia, Marine Le Pen, în sud-est (Provence-Alpi-Coasta de Azur), unde este condus de nepoata sa, Marion Maréchal Le Pen, și în est (Alsacia-Champagne-Ardennes-Lorena), cu strategul partidului, Florian Philippot.

Marine Le Pen a obținut în regiunea sa între 40,3% și 43% din voturi, în fața opoziției de dreapta (24 până la 25%) și a socialiștilor (între 18 și 18,4%), potrivit estimărilor. Nepoata sa, Marion Maréchal-Le Pen, a reușit un scor mai bun decât mătușa sa: ea este creditată cu 41,2% până la 41,9% din voturi, cu mult în fața dreptei (între 24 și 26%) și a Partidului Socialist (între 15,8 și 18,1%).

În total, 44,6 milioane de alegători au fost chemați la urne. Al doilea tur este prevăzut să aibă loc la 13 decembrie. Rata participării la vot a fost duminică de aproximativ 50%, un serios progres în comparație cu scrutinul regional din 2010, marcat de un puternic absenteism.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!