FRF neagă acuzele

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 24 iunie 2016

634 oproiuFederaţia Română de Fotbal a emis un comunicat de presă semnat de către actualul medic al României, Laurenţiu Oproiu, în care acesta dezminte declaraţiile făcute de către fostul medic al echipei naţionale de fotbal, Pompiliu Popescu, cel care a ocupat această funcţie timp de 26 de ani.

Îndepărtat de oficialii FRF din staff-ul naţionalei la începutul lunii mai, plecarea lui Pompiliu Popescu nu a rămas fără repercusiuni. Acesta a lansat o serie de acuzaţii la adresa conducătorilor federaţiei, dar, în special, la adresa noului doctor al echipei naţionale, cel pe care l-a taxat şi după meciul României cu Elveţia de la Campionatul European. Pompiliu Popescu a dat vina pe noul staff medical al României pentru că elevii lui Anghel Iordănescu au căzut din punct de vedere fizic în partea a doua a reprizei secunde cu Elveţia, iar Raţ şi Pintilii au solicitat schimbări din cauza accidentărilor.

Spusele lui Pompiliu Popescu nu au rămas fără replică din partea Federaţiei Române de Fotbal, care a emis, sâmbătă, un comunicat de presă în care dezminte informaţiile oferite de fostul medic al echipei naţionale. Actualul medic al echipei naţionale, Laurenţiu Oproiu, i-a oferit replica.

„Ca urmare a informaţiilor false vehiculate de foşti componenţi ai staff-ului echipei naţionale, cu privire la situaţia medicală şi la programul “tricolorilor”, în calitate de coordonator al staff-ului medical mă văd nevoit să fac anumite precizări de natură a clarifica situaţia pentru suporterii României.

Informaţiile potrivit cărora medicaţia ar fi neadecvată sunt total nefondate, această medicaţie fiind utilizată la nivelul cluburilor europene de prestigiu în acest moment. Totodată, procedurile de refacere ale jucătorilor de la prima reprezentativă sunt de ultimă oră, moderne, şi nu s-au comis erori în aplicarea acestora.

Cât priveşte evaluarea situaţiilor medicale individuale, aceasta nu este efectuată empiric, în stilul vechiului staff medical, ci cu rigurozitate. Avem la dispoziţie investigaţii moderne pe care dorim să le exploatăm la maximum în stabilirea unui diagnostic cât mai exact, funcţie de care să urmăm tratamentul corespunzător”.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!