Friptură de miel în stil mediteranean

Articol publicat in sectiunea Preparate din carne pe data 5 iunie 2015

Ingrediente

2 kg pulpă de miel, 250 ml vin roșu, un kg cartofi dulci, 4-5 roșii mari și coapte bine, 2 vinete mari, 2 dovlecei mari, 100 g măsline verzi, 2 lingurițe semințe de coriandru, o linguriță cimbru uscat, 2-3 căței de usturoi, o linguriță piper negru, ulei de măsline, sare grunjoasă, oțet balsamic.

Mod de preparare

Curăță bine pulpa de miel, de pielițe și grăsimea în exces, săreaz-o cu sare grunjoasă, apoi masează carnea până ce se asimilează sarea. Unge pulpa cu un amestec făcut dintr-o lingură cu oțet balsamic și câteva linguri cu vin roșu, împacheteaz-o într-o folie de plastic și las-o la rece aproximativ două ore. Pisează împreună: semințele de coriandru, usturoiul, piperul și cimbrul. Adaugă o linguriță sau două cu vin roșu și amestecă până rezultă o pastă. Cu lama unui cuțit bine ascuțit, taie câteva „buzunare” pe pulpa de miel, pe care le umpli cu pasta de mirodenii. Unge pulpa de miel cu ulei. Încălzește cuptorul. Curăță toate legumele și taie-le felii de grosimea unui deget. Așază pulpa de miel într-o tavă adâncă, unsă cu ulei, iar de jur împrejur legumele tăiate și, printre ele, măslinele. Peste legume, adaugă vinul și alte câteva linguri cu ulei. Lasă carnea și legumele la cuptor aproximativ o oră și jumătate, la foc potrivit. La final, vei avea gata, în același timp, și friptura, și garnitura. Servește felii de carne alături de legumele din tavă. Înainte de a servi friptura, amestecă mai multe linguri cu smântână sau iaurt gras cu sosul din tavă și toarnă combinația peste legume și măsline.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!