Fumatul, interzis şi în închisori din 2016

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 25 iulie 2015

uk_fumat_inchisoare

Deşi 80% dintre puşcăriaşi sunt fumători, guvernul urmăreşte să le interzică acestora să mai fumeze. Dar, te poţi înţelege cu deţinuţii?

În condiţiile în care guvernul face pregătirile necesare pentru a trece în ilegalitate fumatul în penitenciare, Asociaţia Guvernatorilor de Închisori (PGA) din Marea Britanie consideră că interzicerea fumatului ar putea duce la instabilitate în închisori.

Preşedintele PGA, Andrea Albutt, a salutat această iniţiativă, nu însă fără a atrage atenţia că, în condiţiile în care 80% dintre deţinuţi sunt fumători, interdicţia de a fuma trebuie făcută într-un mod „sigur, în etape”. În acelaşi timp, ministrul justiţiei a declarat că siguranţa şi securitatea în închisori rămâne o prioritate.

Fumatul este astăzi permis doar în curţile închisorilor şi în celulele deţinuţilor, însă, din 2016, toate cele 136 de închisori din Anglia şi Ţara Galilor se aşteaptă să interzică fumatul în totalitate. Motivul rămâne reducerea riscului de îmbolnăvire din cauza fumatului, după ce mai mulţi ofiţeri de poliţie şi deţinuţi au depus plângeri în legătură cu efectele fumatului pasiv.

Andrea Albutt a recunoscut că „a interzice deţinuţilor să fumeze poate aduce probleme de stabilitate în cadrul închisorilor”. O problemă la fel de mare ar putea fi traficul de tabac ce ar debuta în închisori imediat ce interdicţia ar intra în vigoare. Ţigările ar putea deveni o „monedă de schimb”, a mai spus preşedintele PGA.

Razor Smith, un fost puşcăriaş care a petrecut mai bine de 30 de ani în spatele gratiilor pentru mai multe jafuri armate comise îşi aminteşte că în anii 1970 a fost închis într-un penitenciar unde fumatul era interzis. Acesta a declarat celor de la BBC că traficul cu bunuri de tabac era în floare şi că, de fapt, în închisori se face trafic cu orice tip de bunuri interzise.

Fumatul reprezintă o metodă de a face faţă stresului. De aceea sunt şi atâţi deţinuţi care fumează. Iar dacă acestora li se va interzice fumatul, în condiţiile în care „afară” fumatul rămâne legal, vor fi motivaţi să opună rezistenţă. În Australia, când s-a încercat impunerea interdicţiei de fumat într-o închisoare cu două săptămâni în urmă, a izbucnit imediat o revoltă a deţinuţilor.

De reţinut că în închisori este o adevărată epidemie a consumului de droguri legale. Sunt critici care spun că înainte de interzicerea fumatului ar trebui să se facă ceva vizavi de aceste droguri legale.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!