Gabriel Resources: „Proiectul Rosia Montana nu a murit”

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 18 noiembrie 2013

Desi comisia pentru Rosia Montana a dat raport negativ pentru actualul proiect de lege privind exploatarea miniera, seful Gabriel Resources este optimist cu privire la viitorul proiectului sau. Proiectul de lege privind Rosia Montana a fost respins, insa Romania ar putea merge inainte cu o lege a mineritului generala, care ar putea sa permita implementarea proiectului companiei canadiene, considera Jonathan Henry, directorul executiv al Gabriel Resources, citat de Financial Post.

Compania canadiana Gabriel Resources Ltd. controleaza 80,69% din actiunile Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier de la Rosia Montana. Ultima speranta pentru controversatul proiect minier al Gabriel Resources Ltd. din nord-vestul Romaniei a murit luni, dupa ce o comisie parlamentara a respins proiectul de lege care ar fi permis demararea celei mai mari mine de aur din Europa. In urma deciziei, valoarea actiunilor companiei canadiene a scazut cu 10% pe bursa de la Toronto.

Jonathan Henry a declarat, totusi, ca este „increzator” ca proiectul va putea fi continuat. „Nu inseamna ca proiectul a esuat. Ceea ce au spus este ca ei cred ca un proiect atat de complex ca al nostru nu ar trebui sa treaca printr-o lege speciala”, a spus Henry.

Membrii comisiei parlamentare pentru Rosia Montana au respins, luni, proiectul de lege privind exploatarea miniera, afirmand intr-un raport ca este nevoie de un cadru legislativ cat mai larg, care sa fie aplicabil oricarei exploatari miniere. Comisia a constatat ca proiectul nu acopera toate cerintele privind cadrul de desfasurare a activitatii de exploatare a resurselor minerale si cere sa se respecte normele UE si principiile de dezvoltare a zonelor cu proiecte durabile.

Tags: Gabriel Resources, Proiect Rosia Montana, raport negativ comisie 


Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!