GAFE CU… HAPPY END

Articol publicat in sectiunea Reportajul săptămânii pe data 28 iulie 2013

Diaspora romaneasca_Gafe cu... happy end

Exista situatii in viata cand mai toti oamenii vor sa demonstreze cu orice chip ca pot fi persoana perfecta. De exemplu, atunci cand vor sa obtina un loc de munca, scot la suprafata tot ce au mai bun si se straduiesc sa-și puna in valoare acele parti pozitive. Si nu e de judecat si nici de condamnat!

Doar ca, din dorinta de a face totul fara cusur si de a demonstra ca „a gresi este omeneste” sunt doar vorbe in vant, unii ajung sa devina protagonistii unor momente penibile.

Acelasi scenariu se aplica in multe cazuri si in ceea ce priveste „prima intalnire” sau „prima vizita la socrii”. Romanii care au trecut prin astfel de momente ne-au povestit cum au trecut peste clipele jenante si cum s-au terminat episoadele neplacute pe care le-au trait.

 

 

Totul e bine cand se termina cu bine

 

O vorba spune ca „Totul e bine cand se termina cu bine”, numai ca pana la finalul fericit… este drum lung. Ne referim la clipele in care ne dorim foarte mult si foarte tare un loc de munca si vrem sa impresionam angajatorul cu tot ce avem mai bun. Insa, nimic nu ne iese. Totul e de-a-ndoaselea. Pana si planetele sunt impotriva noastra. Avem doua maini stangi, iar forta gravitatiei isi face treaba.

Unii dintre cei care au trait pe pielea lor situatii penibile in viata spun ca au simtit acele minute interminabile. S-au colorat la fata mai ceva ca un semafor, au simtit ca le iese inima din piept de emotii sau chiar si-au vazut intreaga viata trecand prin fata ochilor.

 

Cand lucrurile scapa de sub control…

Momentele jenante din viata nu se pot ocoli oricat de mult ne-am dori cu totii. Apar in cele mai multe cazuri atunci cand avem emotii si cand vrem sa demonstram unei persoane ca suntem „omul, nu potrivit, ci perfect”. Ei bine, perfectiunea aceasta se transforma uneori, mai ales in astfel de cazuri, in ce este mai rau. Mai exact: intr-o situatie penibila.

Lacramioara are 41 de ani si a fost protagonista unei astfel de situatii. Povesteste ca a simtit cum tot sangele i-a ajuns in cap si nu-si mai putea misca mainile si picioarele: „In urma cu doi ani lucram ca si dadaca (nanny) pentru o familie cu trei copii din zona Greenwich. Nu eram foarte multumita de salariu, de orele pe care le munceam, pentru ca erau prea multe, si m-am hotarat sa-mi caut o alta familie pentru care sa muncesc. Lucrurile s-au asezat de la sine si in doar cateva saptamani, o prietena de-a mea, din Franta, tot dadaca, care lucra pentru o familie din aceeasi zona, mi-a spus ca este nevoita sa se intoarca acasa din cauza unor probleme de sanatate. Asa ca am rugat-o sa ma recomande, mai ales ca stiam ca este vorba despre o familie cu pretentii care are asteptari mari, dar care isi trateaza angajatii cu respect, iar salariul este unul foarte bun. Au urmat trei interviuri cu familia noua, m-au intors pe toate partile, am completat tot felul de formulare, mi-au cerut adresa si numerele de telefon ale cunoscutilor din Romania. Mai ceva ca la SRI. Dupa alte cateva saptamani de asteptare in care am stat ca pe jar, pentru ca nu-mi mai dadeau niciun semn si pentru ca deja ii anuntasem pe cei pentru care lucram ca voi pleca, m-au sunat si mi-au spus ca jobul este al meu. M-am bucurat enorm. Am inceput luni. Au fost foarte multumiti de mine. Marti mi-am dat si mai mult interesul. Am stat cu copiii, le-am facut baie, le-am impachetat hainutele, am si gatit pentru toata lumea, desi nu intra in atributiile mele, si am vazut pe fetele lor ca sunt incantati de mine. Pana miercuri, cand au chemat politia… a fost o zi exact ca in filme”, povesteste Lacramioara.

 

Ia copiii de unde nu-s

 „Miercuri, dupa ce le-am dat sa manance, i-am imbracat si pentru ca era o zi calda de septembrie, mi-am zis ca o plimbare in parcul Greenwich le va face bine si astfel se vor odihni mai bine. Si am plecat in parc. Greseala a fost ca… mi s-a terminat bateria la telefon si s-a inchis, iar eu nu am realizat. Si un ghinion nu vine niciodata singur. Tocmai in acea zi mama copiilor a venit mult mai devreme de la serviciu. A gasit casa goala. Niciun bilet, niciun copil, cu mine nu putea lua legatura pentru ca aveam telefonul inchis, astfel ca femeia s-a speriat. L-a sunat pe sotul ei si i-a spus sa vina de urgenta acasa pentru ca nu sunt nici copiii, nici bona si ca nici nu raspund la telefon. Acesta a venit intr-un suflet. Au intrebat vecinii, insa nimeni nu stia nimic. L-au sunat in cele din urma pe sotul meu, pentru ca aveau detaliile lui. Cum el era la munca, nu a putut raspunde. Atunci s-au panicat la maximum si pentru ca trecusera deja aproape doua ore de cand nu dadeau de mine… au sunat la politie. Au ajuns trei masini in fata casei, ei le-au aratat politistilor toate copiile dupa actele mele si in urmatoarele minute, politia urma sa porneasca in cautarea mea. Cand… apar si eu pe strada lor cu copiii care dormeau bine-mersi in carucior, cu gentile cu mancare, apa si tot ce aveam nevoie in spinare, si vad politia in zare. Primul lucru la care m-am gandit a fost ca a intrat cineva in casa, un hot, si vecinii au chemat politia. Dupa care am vazut-o pe mama copiilor alergand cu lacrimi in ochi spre mine. S-a repezit direct la copii. I-a luat in brate, acestia s-au speriat pentru ca dormeau… au inceput sa planga. Politia m-a luat deoparte. Voiau sa ma duca la sectie. Nu vorbeam foarte bine engleza. M-am speriat foarte tare, nu-mi mai simteam niciun deget, doar inima care imi sarea din piept, am inceput si eu sa plang si nu stiu cum am reusit sa le explic ca am fost in parc cu copiii si le-am aratat telefonul ca este fara baterie”, spune Lacramioara.

 

The End. Happy End

Dupa ce a trecut starea de tensiune si agitatie si dupa ce au clarificat intreaga situatie care a dus la neintelegeri, Lacramioara povesteste ca a simtit in adancul sufletului ca aceea va fi ultima ei zi de munca: „Mi-am cerut scuze pentru ce se intamplase, i-am spus ca m-am gandit sa ma intorc cu copiii acasa la ora la care se intoarce si ea de la serviciu, ca sa-i putem lasa sa doarma si sa o ajut cu alte lucruri. Nu aveam de unde sa stiu ca ea va veni mult mai devreme. La fel de bine i-am spus ca inteleg perfect ca, din cauza celor intamplate, nu mai putem colabora pe viitor si ca asta a fost sa fie. Nu stiu prin ce minune m-a rugat sa raman in continuare si nu stiu cum, dar din acea zi a prins o incredere extraordinar de mare in mine. Mi-a dat cheile de la casa si copiii pe mana si nu m-a mai intrebat nimic. Si au trecut doi ani de atunci. Desi nu mai lucrez pentru ei, am ramas foarte buni prieteni. Ne vizitam, facem gratar impreuna si ne amintim cu zambetul pe buze de acea intamplare.”

————————————–

„Mi-am vazut viata in fata ochilor in momentul in care politia ma intreba incontinuu: unde am fost cu copiii, daca le-am facut ceva, daca sunt in regula. Dumnezeu m-a ajutat si totul s-a terminat cu bine, iar acum cand privesc in urma, mi se pare un episod amuzant din viata mea.”

Lacramioara, 41 de ani

————————————–

 

 

Un interviu „dulce” de tot

 

Iulia are 29 de ani si, in urma cu sapte ani, a trecut printr-un moment jenant, care, in cele din urma, s-a terminat cu bine. In acea vreme isi cauta, ca orice romanca aflata la inceput de drum, un loc de munca ca si dadaca (nanny). Insotita de fratele ei, s-a prezentat in casele englezilor, la mai multe interviuri pentru baby-sitting.

„Dupa mai multe interviuri, am nimerit in casa unei doamne care era foarte relaxata, joviala si plina de energie si care avea doi copii foarte simpatici: Orlando si Ruben. In momentul in care am ajuns la ea, mi-a aratat casa, mi-a vorbit despre programul copiilor, despre conditii, despre sarcinile mele, mi-a facut cunostinta cu cei doi baieti si mi-a spus ca este foarte important sa le placa acestora de mine, pentru ca in rest, daca va hotari sa raman, ne vom ajusta reciproc. Intrebandu-ma despre studiile mele si experienta pe care o am, ca sa degajeze putin atmosfera, pentru ca era evident ca aveam foarte mari emotii, m-a intrebat daca doresc un ceai… Am acceptat. Insa, de emotii, pentru ca ii explicam ce stiu sa fac si ca sunt o persoana deschisa, ca imi plac copiii, am varsat vasul cu zahar care se afla pe masa, alaturi de ceai. Si s-a imprastiat peste tot. Pe covor. Pe sub canapele. Ce mai puteam zice? Desi m-am rusinat si m-am inrosit toata, mi-am pastrat cumpatul si i-am cerut o matura sau un aspirator cu care sa strang pe jos. Dupa ce am curatat totul, am continuat interviul ca si cum nimic nu s-a intamplat. Insa, abia asteptam sa se termine, sa plec de acolo, pentru ca eram sigura ca nu am nicio sansa sa ma mai intorc in acea casa. Chiar i-am spus fratelui meu care ma astepta afara ca este pierdut acest interviu. Ma gandeam ca nimeni nu o sa ma angajeze dupa ce am inceput sa daram lucruri prin casa inca din primele 20 de minute”, povesteste Iulia.

 

Zahar cu noroc

Spre uimirea ei, dupa doua zile de la interviu, Iulia a primit un telefon neasteptat. La capatul firului? Doamna in casa careia imprastiase vasul cu zahar.

„M-a sunat si mi-a spus aceste cuvinte: te plac copiii, ai primit jobul, cand poti incepe? Nu mi-a venit sa cred. Am inceput munca, iar dupa cateva saptamani, dupa ce ne-am obisnuit una cu cealalta si am devenit mai familiara, am intrebat-o ce a determinat-o sa ma aleaga pe mine, mai ales ca facusem boacane inca din primele minute. Ea deja uitase acel episod, nici nu a interesat-o. Mi-a spus ca incidentul a fost o nimica toata si mi-a povestit ca si ea incepuse de jos, ca provenea dintr-o familie saraca, ca a muncit ca si au-pair in Spania, apoi s-a angajat la un cunoscut hipermarket din Londra ca si vanzatoare. Iar intr-o pauza de masa, cand a iesit sa fumeze o tigara, a aruncat chistocul la nimereala si… a dat foc la magazin, incat a fost nevoie de interventia pompierilor pentru a stinge incendiul. Astfel ca varsatul zaharului… este ca si cum nu s-a intamplat. Am ramas foarte buna prietena cu doamna respectiva. Ea trecuse printr-un divort si pentru ca eu terminasem Psihologie, am reusit sa ma apropii de ea si sa ii dau cele mai bune sfaturi. Ne-am imprietenit foarte mult. Desi nu mai lucrez la ea de aproape patru ani, inca tinem legatura. O vizitez de fiecare data cand timpul imi permite.”

————————————–

„Pe 31 august ma voi casatori aici in Londra si pentru ca am ramas in foarte, dar foarte bune relatii cu doamna pentru care am lucrat, i-am trimis o invitatie la nunta. A spus ca va veni fara doar si poate si ca ii va face o deosebita placere sa fie prezenta.”

Iulia, 29 de ani

————————————–

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!