Gaz Metan, cu ghinion

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 10 martie 2014

525 cristi dulcaGaz Metan este una dintre cele mai ghinioniste echipe din Liga I. După ce elevii lui Dulca au pierdut cu ACS Poli, 0-1, deşi au ratat două penalty-uri, jucând în zece din minutul 2, în weekend au trebuit să se recunoască învinşi, cu acelaşi scor, în meciul de la Vaslui.

În ciuda unui echilibru clar, moldovenii s-au impus pe final dintr-o execuţie fantastică a lui Viveiros, spre nemulţumirea tehnicianului din Mediaş, care nu găseşte explicaţii pentru seria neagră a echipei sale.

Deşi jucătorii evoluează cu mult entuziasm şi respectă sarcinile de joc impuse, Dulca nu a mai testat gustul victoriei  din etapa a 16-a, când a învins CFR, motiv evident de supărare, după cum chiar el recunoaşte. Chiar şi în acest caz, formaţia din Mediaş este liniştită pentru moment din punctul de vedere al emoţiilor pentru retrogradare, având şase lungimi distanţă faţă de prima formaţie aflată sub linie.

„Am pierdut după o execuţie foarte frumoasă, am primit un gol de generic. Nu am ce să comentez vizavi de joc. Orice punct contează, sunt frustrat şi supărat pentru că nu am mai câştigat de foarte mult timp. Urmează un meci important cu Viitorul, partidă pe care trebuie neapărat s-o câştigăm. A fost un meci special pentru că am petrecut 2 ani frumoşi la Vaslui. E clar că jocul lor nu arată la fel ca cel din tur când îl aveau pe Sânmărtean. Nu comentez arbitrajul, nu prea mai ai ce să spui când primeşti un asemenea gol”, a declarat Cristi Dulca.


Comentarii

Spune-ti si tu parerea!