Gaze mai scumpe de la 1 aprilie

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 31 martie 2014

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Nicolae Havrileţ, a declarat că de la 1 aprilie va fi o creştere de 2% a preţului la gazele naturale la consumatorii casnici, adăugând că nu se are în vedere o creştere a preţului la energie electrică. El a precizat, în cadrul unei dezbateri, că pentru consumatorii industriali din piaţa reglementată, care reprezintă 15%, preţurile la gazele naturale vor creşte cu 5%.

Întrebat dacă vor mai fi scumpiri după 1 aprilie până la sfârşitul anului, Havrileţ a spus că „pentru consumatorii din piaţa liberă există piaţa liberă, iar în piaţa reglementată, conform calendarului, există trepte de creştere a preţului”. „Dar considerăm că, de la 1 iulie, evoluţia pieţei va fi una de o aşa manieră încât să putem controla preţurile”, a adăugat el, citat de Mediafax

În legătură cu criticile că acest calendar de liberalizare a preţurilor este prea accelerat şi faptul că marile industrii nu suportă o creştere a preţurilor la gaze atât de mare, Havrileţ a explicat că utilizatorii din industrii pot să opteze fie pentru piaţa reglementată, fie pentru piaţa liberă, unde preţurile sunt date de cerere şi ofertă.

„În piaţa liberă, preţurile se formează conform cererii şi ofertei şi aceste preţuri nu sunt egale cu cele din piaţa reglementată. Piaţa reglementată constituie un nucleu de 15%, în general consumatori mai mici, nu e vorba de marile industrii, care pot să aleagă: pot să rămână în cadrul pieţei reglementate plătind tarifele care sunt în calendar sau pot să aleagă să meargă în piaţa liberă şi să negocieze direct un alt preţ”, a mai spus Havrileţ.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!