George Maior, sunat de directorul CIA

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 6 martie 2015

Potrivit unui comunicat transmis marți, fostul șef al SRI a fost contactat telefonic de către John Brennan, ocazie cu care șeful CIA a apreciat contribuția lui Maior la consolidarea parteneriatului cu SUA în domeniul strategic al informațiilor în interesul securității naționale a ambelor state și al securității regionale și internaționale. La rândul său, Maior i-a mulțumit lui John Brennan pentru implicarea sa în evoluția relațiilor operative dintre cele două servicii și l-a asigurat că, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu președintele României, Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta și cu noul director al SRI, Eduard Hellvig, parteneriatul dintre cele două instituții va continua la nivelul calitativ informațional și operațional la care a ajuns și că acesta va constitui o prioritate pentru politica de securitate a României. Totodată, adaugă sursa citată, Maior a subliniat importanța cooperării dintre România și SUA, mai ales în actualul context strategic internațional și regional, „extrem de complex și tensionat”.

George Maior și-a înaintat demisia, pe 27 ianuarie, din funcția de director SRI, iar președintele Klaus Iohannis i-a acceptat-o. Pe 19 februarie, șeful statului l-a propus pentru această funcție pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig, care a primit votul favorabil al Parlamentului și a depus jurământul, luni. Cu o seară înainte de propunerea lui Hellvig, premierul Victor Ponta a spus că este prieten cu fostul șef al SRI George Maior, precizând totodată că, în cadrul vizitei efectuate în Statele Unite ale Americii, în timpul căreia s-a întâlnit cu șeful CIA, John Brennan, acesta l-a întrebat despre George Maior: „Ce mai face George?”

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!