Golul lăsat acasă în seama celor care „n-au putut”

Articol publicat in sectiunea Imigranţi în UK pe data 5 ianuarie 2016

londra-grajewo

Cu ocazia vizitei premierului britanic în Polonia, The Guardian a realizat un material în care prezintă situaţia localnicilor dintr-un orăşel polonez. Aceştia se plâng de condiţiile grele de viaţă, de chemarea Occidentului, dar şi de golul rămas în urma plecării atâtor polonezi. O fi mai bine în România?

 

Cât poţi îndura până să decizi că vrei să pleci?

„Aş vrea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană”, spune Katarzyna Gorecka în debutul articolului. Nu că şi-ar dori neapărat acest lucru, dar dacă s-ar întâmpla, fratele şi sora ei probabil că s-ar întoarce în Polonia, lucru care ar bucura-o pe poloneza în vârstă de 44 de ani din oraşul Grajewo, cu doar 22.000 de locuitori.

Aceasta are un mic magazin alimentar în apropierea unei şcoli, însă câştigul afacerii a intrat într-un declin accentuat pentru că guvernul polonez tocmai ce a interzis vânzarea de dulciuri şi de băuturi acidulate în şcoli. Soţul ei, macaragiu, are de lucru, însă „nici o familie nu are cum să se descurce în acest oraş cu un singur salariu”, spune Katarzyna Gorecka.

 

Polonezii calificaţi sunt plecaţi în lume

Pentru cei 1,3 milioane de polonezi care au luat drumul Marii Britanii, se subliniază în articol, ieşirea Marii Britanii din UE ar putea crea o situaţie dificilă, în condiţiile în care o parte din polonezi, cel puţin teoretic, ar trebui să se întoarcă acasă, în oraşe precum Grajewo. În Polonia, conform The Guardian, rata de şomaj se situează la 17,8%, iar salariul minim lunar este de 1.750 de zloţi (în jur de £350).

Potrivit unei funcţionare la un centru de ocupare a forţei de muncă, Krystyna Gorska, de 58 de ani, „este posibil să se găsească de muncă pentru cei care se întorc, cu toate că situaţia ar deveni foarte dificilă pentru cei fără calificări, aflaţi deja în Polonia”. În ziua interviului, funcţionara avea două locuri de muncă disponibile: unul pentru un operator maşinist la o firmă care se ocupă de procesarea produselor lactate şi un altul la o fermă. Salariul lunar la cele două locuri de muncă era în jur de 3.000 de zloţi (£600).

„Probabil că locul de operator maşinist se va ocupa foarte curând, dar şansele de a găsi un om care să lucreze la fermă sunt foarte mici, pentru că o condiţie obligatorie este licenţierea în agricultură”, a mai spus Gorska, continuând: „Personal necalificat se găseşte destul în acest oraş, în timp ce aceia care aveau calificări au plecat care-ncotro.”

Krystina Gorska are şi ea o verişoară de 34 de ani, plecată în Marea Britanie în urmă cu şapte ani. „A plecat acum şapte ani şi nu s-a mai întors. A învăţat limba cu mare uşurinţă, iar acum are un copil. Cu siguranţă şi-ar găsi un loc de muncă în Polonia imediat, dar îi este mai bine acolo. Acum lucrează ca şef de echipă într-o fabrică din UK”, a spus aceasta.

 

Se pleacă la muncă, nu la cerşit ajutoare sociale

Poloneza de 58 de ani s-a arătat convinsă de faptul că polonezii din Marea Britanie nu stau în mod excesiv pe social: „Ei muncesc acolo din greu. Dar oamenii sunt oameni; unii dintre ei sunt mai leneşi, aşa cum se întâmplă peste tot în lume. Însă verişoara mea şi ceilalţi polonezi pe care îi cunosc personal ştiu că muncesc din greu şi că-şi plătesc taxele în Marea Britanie.”

O elevă de 17 ani, care are o mătuşă la New York şi o prietenă stabilită în Sheffield, UK, se plânge că în localitatea Grajewo, unde angajatori mai mari nu ajung să se numere nici pe degetele de la o mână, „cei 22.000 de locuitori n-au pur şi simplu nimic de făcut. […] Sunt cinci biserici. De ce ne trebuie cinci? Tinerii au şi ei nevoie de un loc unde să meargă, să se întâlnească, dar n-au unde, aşa că fiecare merge la el acasă”.

Tânăra are de gând să-şi înceapă studiile universitare în Varşovia şi se va gândi să ia legătura cu rudele şi prietenii plecaţi în străinătate doar în condiţiile în care capitala Poloniei o va dezamăgi.

—————————————

„În acest oraş avem cu toţii un moral foarte scăzut. Fiecare familie are pe cineva care, în ultimii 30 de ani, a emigrat în Statele Unite, Canada sau Marea Britanie. Mai toată lumea are impresia că este mult mai bine dacă pleci. Astfel că cei care au curaj pleacă, iar cei care rămân nu le rămâne decât să se simtă inferiori.”

Magda Jagielska, patroana de 43 de ani a unui coafor din Grajewo, Polonia

—————————————

Magda Jagielska, un mic antreprenor local, este de asemenea iritată de ideea că polonezii ar profita de sistemul social al Marii Britanii: „Chiar dacă ar fi adevărat, britanicii ar trebui să afle că ei au mult mai multe de câştigat cu polonezii ajunşi acolo decât îi costă. Polonezii muncesc din greu, îşi plătesc taxele şi sunt asimilaţi în societăţile ţărilor în care se stabilesc. Mai ales că ei nu au renunţat la valorile tradiţionale de familie, un lucru de care probabil este mare nevoie în Marea Britanie”, a explicat aceasta jurnaliştilor The Guardian.

O schimbare importantă în parametrii de emigrare, este notată, potrivit The Guardian, de Anne White, o profesoară de la University College London pe profilul Polish Studies: „Când am vizitat pentru prima oară Grajewo în 2008 se emigra în mare parte pe cont propriu. Acum, însă, polonezii emigrează cu întreaga familie. O explicaţie ar putea fi faptul că oamenii simt că lucrurile nu se îmbunătăţesc în Polonia îndeajuns de repede.”

 

Şi noi ca polonezii, dar dintr-o gaură mai mare

În primii ani de după Revoluţie, o parte din „curajoşii” României au ajuns peste hotare. Au călcat graniţele şi şi-au făcut un rost în străinătate. Iar, pe măsură ce restricţiile s-au ridicat, pas cu pas, au început să vină şi cei cu „mai puţin curaj”, sau „risk averse”, cum le spun englezii, cărora nu le place să rişte în viaţă. De multe ori, au venit „remorcaţi” de rude sau prieteni.

Şi, într-adevăr, ca şi la polonezi, există un sentiment că în ţară au rămas doar cei care „n-au putut”. Dar nu este în totalitate adevărat. Au rămas şi cei care au putut obţine un venit cel puţin satisfăcător. La fel, şi cei care s-au gândit că nicăieri nu poate fi totuşi mai bine ca acasă, adunându-şi tot „curajul” de care era nevoie pentru a înfrunta toate greutăţile şi mergând pe principiul statorniciei, că locul face omul şi că a te dezrădăcină înseamnă a-ţi pierde identitatea. Bineînţeles, tot acasă au rămas şi „căpuşele”.

Iarăşi, exact ca la polonezi, tot mai des vezi cum românii pleacă în străinătate cu tot cu căţel şi cu purcel. Îşi lasă locuinţa în grija cuiva sau o vând de-a dreptul şi pleacă în străinătate cu toată familia fără a mai privi înapoi. „Pentru ce atâta suferinţă?”, îşi zic ei. Dacă polonezii procedează aşa, care, conform statisticilor, o duc mult mai bine decât românii, păi cum să fie românii mai prejos?

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!