Grădinițele din Londra, în căutare de educatoare

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Educaţie şi învăţământ, Muncă, Poveşti româneşti pe data 28 iulie 2015

uk_educatoare gradinita

Nimic nu este imposibil! Atunci când există multă muncă la mijloc, răbdare, bunătate și pasiune, dorințele devin realitate. O demonstrează în fiecare zi poveștile românilor stabiliți în Marea Britanie, care reușesc prin sacrificiu și străduință să ajungă acolo unde și-au propus.

Astăzi, după același scenariu, povestea Elenei Nichitu, o româncă în vârstă de 33 de ani din Piatra Neamț, demonstrează că acolo unde se vrea… se poate. Tânără, absolventă a Liceului Pedagogic și a Universității Ioan Cuza din Iași, a ajuns în Anglia în urmă cu mai bine de 13 ani, visând ca într-o bună zi să ajungă să lucreze într-o grădiniță sau școală britanică. După ani întregi de muncă în restaurante, în mai 2011, și-a trăit visul cu ochii. Atunci a primit un job full-time la o grădiniță și ne povestește că acela a fost momentul în care viața sa s-a schimbat complet.

De asemenea, tânăra spune că sunt grădinițe în Londra care au nevoie urgent de personal. Astfel că româncele care au astfel de studii o pot contacta pe Elena la adresa de mail: elena_garbulet@yahoo.co.uk.

De exemplu, Oxhey Early Years Center Nursery este una dintre grădinițele care caută persoane calificate (NVQ Level 3 – Liceu Pedagogic).

 

13 ani de Anglia

A ajuns în Marea Britanie pe vremea când era destul de greu pentru români să pășească, cu acte în regulă, pe aceste meleaguri. În anul 2002.

Viorica Elena Nichitu este din Piatra Neamț, are 33 de ani și a venit în Anglia în urmă cu 13 ani. A studiat la Liceul Pedagogic între anii 1996-2001, apoi a fost admisă la Universitatea Ioan Cuza din Iași, la profilul Științe Politice, ne povestește românca, acum tânără mămică.

„M-am gândit că având studii superioare, viitorul meu va fi altfel. În schimb, deși studiam foarte mult, eram o elevă foarte bună, eram la zi cu toate examenele, mi-am dat seama că, de fapt, nu este așa cum visam eu și că avem în țară un sistem corupt. Și așa m-am decis să îmi încerc norocul în Anglia, sora mea se afla deja aici. M-am dus la Ambasadă să îmi iau viză… Fiind studentă la zi, cu examenele luate, le-am spus că vreau să vizitez, să descopăr și eu altă țară, altă civilizație… dar aveam gândul să rămân, pentru că mi-am dat seama că în România va fi din ce în ce mai greu. Așa m-am hotărât să îmi iau soarta în mâini. Am obținut viza și am ajuns în Anglia. Am simțit atunci o mare diferență: oamenii se comportau altfel, erau civilizați, chiar dacă eram niște străini, întrebam cu engleza noastră săracă unde se află un magazin sau un loc unde voiam să ajungem și oamenii ne ajutau, chiar și prin semne.”

 

Șapte ani prin restaurante

Chiar și așa, „schimbarea a fost dramatică pentru mine”, ne povestește Elena. Primele sale locuri de muncă au fost în restaurant, unde viața ei nu a fost una pe roze.

„M-am așteptat să întâmpin probleme. Sora mea mi-a găsit un job la restaurantul la care lucra. Era un job de seară, de la ora 17.00 până la miezul nopții. Multe comenzi, engleza mea nu era la un nivel avansat și eram mereu speriată. Am avut colege românce mai prietenoase, dar și mai neprietenoase. Eu am fost mereu genul de persoană care să ajungă undeva prin muncă. Nu prin altceva. Fetele cu care lucram erau altfel. Ele se cuplau cu oameni mai în vârstă, cu manageri, ca să ajungă pe poziții mai înalte. Doar un an de zile am rezistat acolo… era greu, colegele îmi dădeau mereu comenzi, să fac una, să fac alta. Eram foarte supărată, plecam de la muncă mai mereu plângând și cineva mi-a spus de un alt restaurant italian care se afla în apropiere. Acolo am lucrat șase ani de zile. În rest, a fost greu… pentru că era diferit sistemul. Am aplicat pentru viză de un an, apoi pentru viză de trei ani, apoi rezidență permanentă și drept de muncă, pe care le-am primit în 2009. Am renunțat, după șase ani, și la acel restaurant italian unde lucram de la 5 dimineața până noaptea târziu și am ajuns la un alt restaurant, unde a fost mult mai bine, mai puține ore și aceeași bani. Am muncit foarte mult, așa am reușit să îmi termin facultatea în țară, să plătesc taxe…”, ne spune în câteva cuvinte tânăra din Piatra Neamț despre primii săi șase ani petrecuți în Anglia.

—————————————

„La noi în țară este un sistem diferit. Depinde de vârsta copilului, la vârstele mici de până la doi ani, trebuie să fie o educatoare la trei copii. Iar la copiii peste doi ani și trei ani este o educatoare la patru copii, iar de la trei ani la cinci ani, când merg la școală, este o educatoare la opt copii. Grădinițele care acceptă copii mici sunt majoritatea particulare. Cele de stat acceptă copiii după ce împlinesc trei ani. De obicei se pune mare accent pe învățatul prin joacă. Iau în considerare toate aptitudinile copilului și preferințele copilului. În România, toți copiii, toată grupa, au aceleași activități, în schimb, aici, activitățile sunt organizate pe mai multe sectoare. Sunt activități ușor individualizate. În documentele copiilor planificăm activitățile individual, deci în funcție de dezvoltarea lui fizică și psihică. Foarte mult se pune accent pe individual, pentru că nu tuturor le place aceleași tip de activitate. De exemplu, pentru cei care sunt atrași de apă, organizăm activități cu apă, cu bărci, cu animale din mediul acvatic, delfini, pești.”

Viorica Elena Nichitu, educatoare la o grădiniță privată din Londra

—————————————

 

Full-time într-o grădiniță

Soarele s-a lăsat mult așteptat, dar a răsărit în cele din urmă și pe strada Elenei. Mai exact în anul 2011, când tânăra a primit un job într-o grădiniță.

„În domeniul meu mi-am găsit un job în anul 2011. Un coleg de muncă de la restaurant lucra part-time ca teacher assistant la o școală și mi-a spus de o grădiniță unde era nevoie de educatori. El a fost atunci cel care m-a recomandat. Mi-am trimis aplicația și în scurt timp, m-au acceptat. În mai 2011, am reușit să îmi găsesc jobul pe care îl așteptam. Am simțit că am început să trăiesc o altă viață. După atâția ani în care am muncit în restaurant, unde oamenii erau pretențioși și te înjoseau… vreau asta, nu e bună asta, sucul nu e acidulat, tot timpul trimiteau comenzile înapoi, mereu se plângeau, voiau reduceri… atunci am simțit o mare schimbare. De mic copil visam să fiu învățătoare. Așa am început la grădiniță, unde viața mea s-a schimbat. Trăiam și eu ca un om normal, un serviciu de zi, seara liberă, weekend liber. Am lucrat acolo din 2011 până anul trecut în septembrie. Am decis eu atunci să iau o pauză și să petrec mai mult timp cu copilul meu, care avea atunci doi ani și îmi simțea foarte mult lipsa. Din septembrie și până în aprilie am lucrat la o școală particulară, doar trei ore pe zi, pentru că am vrut să păstrez contactul cu mediul de afară și să am continuitate cu jobul. Iar în aprilie anul acesta, am recomandat o româncă la grădinița la care lucrasem. Nu știam că au nevoie de personal, dar am mers împreună cu ea și am întrebat dacă au suficient personal. Atunci m-au întrebat dacă vreau să mă întorc înapoi. Am lucrat ca Supervisor Baby Room și acum mi-au dat poziția de Supervisor Nursery Room, grupa de copii cu vârste între doi și trei ani. Voi începe din nou la începutul lunii septembrie. Este o grădiniță particulară deschisă tot timpul anului”, ne spune Elena.

—————————————

„Aici, foarte multă atenție se pune pe siguranța copilului. Tot timpul îi verificăm, dacă găsim vânătăi mai suspecte, trebuie să le declarăm managerului, dacă este cazul, chiar să contactăm autoritățile. Știu că în România mai era sistemul să mai tragi copilul de mână, aici este interzis. O mică acțiune fizică din partea educatoarei poate să se sfârșească cu suspendarea în aceeași zi și apoi investigații, pierderea serviciului și apoi chiar suspendarea din domeniu.”

Viorica Elena Nichitu

—————————————

 

Cum este la grădiniță?

Pare ușor, dar este destul de greu și este o meserie cu foarte multe responsabilități, ne povestește Elena.  

„Programul este de 40 de ore pe săptămână, opt ore pe zi și o oră pauză. Câteodată încep de la 7.30, câteodată de la 7.00… depinde, sunt ture diferite. Ajungi la grădiniță dimineața, începi să te ocupi de pregătirea camerei, scaune, sală, verificat grădina să nu fie vreun animal mort și de completat hârtii, temperatura camerei, să nu fie obiecte ascuțite sau periculoase. Dacă avem tot ce trebuie în caz de nevoie pentru acordarea primului ajutor. Avem foarte multe hârtii de completat, totul este foarte strict. Fiecare zi începe cu multe hârtii. Copiii mănâncă, dorm acolo, le schimbăm scutecele, ieșim în grădină, cântăm, ne jucăm, avem lucru manual, pictăm, lipim, multe activități practice, facem lănțișoare din paste.

Oricum, copii sunt foarte inteligenți. Până la vârsta de trei ani,toți își știu numele, știu culorile, formele geometrice. Printre activități, introducem și aceste lecții obligatorii: învățarea numerelor, a culorilor”, spune românca din Piatra Neamț.

—————————————

„Un părinte plătește pentru o sesiune full-day, de la 7 dimineața la 18.30, în jur de 84 de lire pe zi. Iar o sesiune de la 7 dimineața la ora 13.00 este în jur de 40 de lire. Sunt mulți părinți care apelează la astfel de grădinițe. Majoritatea sunt familii de englezi înstăriți, doctori, dentiști, directori. Este o grădiniță din nordul Londrei, în apropiere de Watford.”

Viorica Elena Nichitu

—————————————

 

Grădinițele, în căutare de educatoare

Elena, care va începe să lucreze din nou la o grădiniță privată, la începutul lunii septembrie, spune că sunt multe astfel de grădinițe care au nevoie de personal.

„Am auzit că grădinițele au nevoie de personal. Eu chiar l-am înscris pe copilul meu la o grădiniță care are și play-grupuri. Directoarea mi-a spus că nu vor putea organiza astfel de sesiuni, de play-grupuri, pentru că au nevoie disperată de persoane calificate, care au NVQ Level 3. Motivul pentru care eu aștept să mă întorc înapoi la serviciu este că, de anul trecut, cei de la NARIC au mai introdus un certificat. Ca să lucrezi în grădiniță nu mai este de ajuns să ai doar liceul pedagogic și NVQ Level 3, ci mai nou, vor o descriere a studiilor pe parcursul celor cinci ani de liceu. Dacă vrei să lucrezi în școală, este ok, poți lucra oricând, însă dacă vrei să lucrezi în grădiniță, ai nevoie de Early East Certificate, care este un certificat adițional. Și acum, eu aștept o scrisoare din Piatra Neamț, un fel de caracterizare a celor cinci ani de studiu”, ne spune Elena despre ultimele schimbări.

—————————————

„Eu aș recomanda părinților să îi ducă pe copii la grădiniță după vârsta de doi ani de zile. Mai ales în cazul nostru, al românilor; copiii englezi, la trei ani, sunt foarte inteligenți, știu culori, alfabetul, vorbesc. Un copil român, dacă începe grădinița la vârsta de trei ani, deja începe cu goluri. Poate nu știe limba și rămâne în urmă cu toate informațiile, pentru că mama nu poate să îl învețe pe copil toate lucrurile acestea… Asta este părerea mea, de la vârsta de doi ani poate începe grădinița.”

Viorica Elena Nichitu

—————————————

 

Planuri de viitor

„Cel mai mult la jobul meu îmi place libertatea, faptul că pot să organizez ce fel de activități vreau, apoi primesc multă afecțiune de la copii, foarte multă iubire. Fiind mediu privat, mereu primim copii noi și e greu, dar sunt mândră când se văd rezultatele… cât de mult au învățat”, spune Elena despre satisfacțiile muncii sale. Cât despre viitor…

„Aș vrea să încerc să lucrez într-o școală. Să încep ca teacher assistant. Dar cu răbdare, ușor-ușor, totul este posibil. Este o meserie frumoasă, primești un salariu decent. Nu se compară cu un restaurant, un hotel… pentru că știu că sunt multe românce care au calificări și lucrează în aceste domenii. Eu chiar le sfătuiesc pe cele care au această calificare să încerce. Eu le-aș ajuta. Pentru că nu te costă nimic să ajuți cu un sfat, că dacă faci un lucru bun, îl primești și tu înzecit…”, spune Elena.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!