Grătar în aer liber? Interzis!! Zonă privată

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Poveşti româneşti, Timp liber pe data 25 mai 2016

uk_la gratar

Sezonul estival aduce cu el, pe lângă plecările la mare, și ieşirile în aer liber. Ele sunt preferate de mai toată lumea, indiferent de naţionalitate. Diferenţele apar, însă, la modul în care putem face aceste ieşiri. Dacă un grătar este pe lista preferinţelor de top atât ale românilor, cât şi ale britanicilor, aflăm că această activitate decurge cu totul diferit pe tărâmurile celor două ţări.

Britanicii au dezvoltat obiceiul de a face un „barbecue” în stilul cu care am devenit familiari, cu burgeri, hotdogs şi bere rece, în decursul anilor ’60. Astăzi, britanicii au o tradiţie (cel puţin anuală) de a organiza un grătar pentru familie şi prieteni, care începe o dată ce vremea s-a încălzit. Venirea verii este întotdeauna semnalată de mirosul de grătar pe care îl simţim dintr-o grădină pe lângă care trecem.

Românii, şi ei cu o tradiţie estivală cu mici şi bere sub umbra unui copac sau la marginea unei ape, află că în Marea Britanie grătarul nu e chiar aşa de uşor de făcut, mai ales în spaţiul public. Pe o insulă cu o densitate a populaţiei de trei ori şi jumătate mai mare decât în ţara proprie, nu au mai rămas terenuri neocupate, unde putem face popas după propria plăcere. Astfel, şansa este mare ca acolo unde vrem să mergem să fie un semn cu „private”, iar acolo unde accesul este permis, este foarte probabil să existe un semn cu „no barbecue”.

Deja şi în România s-au impus anumite reguli pentru a face grătar doar în locuri amenajate, dar deocamdată prea puţine locuri chiar au fost amenajate astfel încât reglementările să poată fi aplicate. Marea Britanie este pregătită cu tot arsenalul de legi şi metode de impunere a lor.

 

 

Şocul cultural

 

Unul dintre românii care s-a lovit de regulile britanice „anti-grătar” este Ştefan Dobre, care a organizat o excursie în Ţara Galilor la sfârşitul lui 2003.

„Se apropia revelionul şi eram mai mulţi care voiam să facem o ieşire. În Scoţia era ori ocupat ori prea scump. M-am orientat apoi spre Ţara Galilor, am găsit o zonă mai turistică şi am rezervat locuri la două pensiuni de tip „bed&breakfast”, pentru că eram un grup mai mărişor. Ne-am gândit ce-o să facem acolo: nişte drumeţii, poate o seară la o discotecă, o petrecere chiar în noaptea Anului Nou, dar printre toate astea, ne-am zis că, mergând la munte, să facem un grătar pe acolo. La noi în ţară e perfect normal să mergi în weekend undeva la munte, sau măcar la aer liber, la un grătar. Mai ales duminica, dacă te duci pe marginea unui râuleţ, e plin de lume care face grătar”, ne povesteşte Ştefan.

 „Aşa deci, cu gândul la grătar, ne-am făcut plinul cu carne pentru excursia în Ţara Galilor. Noi eram la vremea aceea destul de proaspăt veniţi în Marea Britanie. Eu eram aici din 2000, dar nu mai fusesem într-o vacanţă de genul acesta, la pensiune. Am ajuns acolo şi am resimţit un şoc cultural imediat. Ne-am lovit de o rigiditate foarte severă a gazdelor. O rigiditate pe care în România nu o întâlneşti niciodată – oricum ar fi, gazdele se dau peste cap şi îţi creează condiţiile. La pensiunea din Ţara Galilor, de la început ne-au impus ora de închidere 11 noaptea, fără drept de apel, nu mai era voie să stai nici pe hol, nici nimic, linişte totală. Gazda ne-a mai spus că nu are frigider unde să pună carnea şi ce mai aveam noi pe acolo. Şocul a continuat când ne-a spus că în orăşelul respectiv toate barurile şi magazinele se închid la 11 şi că inclusiv de revelion, la restaurantele din zonă este deschis doar până la 12 jumătate, în noaptea de Anul Nou… Cum eu organizasem toată treaba, toată măgăreaţa a picat pe mine, nimeni nu era prea fericit cu condiţiile astea”, îşi mai aminteşte Ştefan. Tinerii nu au renunţat, însă, la ideea de grătar, s-au gândit că pot ţine carnea în portbagaj, dacă tot e frig afară, şi s-au hotărât ca a doua zi să meargă să găsească un loc.

—————————————

„Am întrebat-o pe gazdă unde putem să facem grătar. Răspunsul a venit cu un «Aoleu, vai de mine! Nu puteţi, nu e permis!», la care noi am fost foarte uimiţi «Cum să nu putem, e în aer liber!», dar degeaba uimirea noastră, că regula tot aia a fost. La final, ne-am întors acasă cu mâncarea cumpărată.”

Ştefan Dobre

—————————————

 

Nu e voie, nu e loc

Gazda le-a spus a doua zi că grătarul este absolut interzis. Deşi au primit vestea cu indignare, românii s-au convins mai apoi că într-adevăr, chiar şi să fi vrut, nu ar fi avut unde să facă grătarul. „Ulterior, plimbându-ne noi prin zonă, am mai descoperit lucruri noi pe care în România nu le vezi. Întreaga zonă geografică era împărţită pe parcele îngrădite. Pe munte nu puteai să urci, că erau doar proprietăţi private. Doar anumite cărări erau pentru public, aşa ca pentru o drumeţie, dar peste tot erau numai garduri”, ne mai spune Ştefan Dobre.

El şi prietenii lui s-au tot gândit cum să facă, dar până la urmă nu şi-au asumat riscul. Auziseră povestea unor români care au ignorat regulile şi au fost depistaţi cu elicopterul: „Oamenii se desfăşuraseră cu grătarul şi probabil după fumul pe care îl scotea focul, i-au descoperit cu elicopterul şi aşa au fost scoşi de acolo şi amendaţi. N-am fi vrut să provocăm o asemenea intervenţie şi am renunţat la planul nostru. Pentru toţi era cam prima ieşire şi chiar nu ştiusem la ce venim. Aşa că, a doua zi după revelion, întorşi în Londra, am făcut un grătar din carnea pe care o duseserăm cu noi în Ţara Galilor, în grădină la un prieten”, îşi aduce aminte râzând constănţeanul.

Însă la o analiză mai serioasă, el îşi dă seama că „vii aici în Marea Britanie şi ştii că vii la o ţară mai liberă, dar, de fapt, nu ai prea mare libertate să faci lucruri, pentru că îi deranjezi pe alţii, e vorba parcă mai mult de libertatea celui de lângă tine. Sunt şi alte exemple, nu numai cu grătarul. Dacă vrei să mergi cu cortul, sau cu caravana, nu poţi să te aşezi sau să parchezi unde vrei. Cu caravana trebuie să te duci într-un loc special amenajat, cu cortul la fel, într-un «camping». Pe când la noi şi în multe alte ţări e… foarte diferit. Să nu mai spun de câte ori mergeam la plimbare cu maşina, pe la ţară, prin câmpuri, am simţit că parcă eram tot timpul pe terenul altcuiva. Am parcat o dată la marginea drumului şi pe când m-am întors, o doamnă a sărit la mine că e stradă privată, cum îmi permit să opresc acolo şi mă ameninţa că cheamă poliţia. A fost foarte agresivă.”

„Oricât înţeleg ideea ca o proprietate privată să fie îngrădită, totuşi ar trebui să fie şi terenuri publice. Nu se poate chiar aşa, pentru public să mai rămână eventual o cărăruie pe unde să treacă. Să nu poţi să parchezi nici măcar pe drumuri de ţară, fără să fie proprietatea altcuiva. Dacă te uiţi aşa din maşină, zici «oau, ce privelişti minunate», dar, de fapt, te uiţi ca la televizor că nu ai voie să parchezi şi nu ai pe unde să calci.”

„E o experienţă chiar eliberatoare să fii de exemplu la munte, în natură, şi să o iei spre nord-vest, aşa pur şi simplu. E o chestiune ce ţine de libertate, lucru care aici în Marea Britanie nu se mai întâmplă de ceva vreme. Aici deja s-a creat, datorită aglomerărilor mari urbane, conştiinţa că ceea ce face o persoană afectează şi pe cele din jur. Şi de aceea cred că s-au format regulile de coabitare, care îngrădesc libertăţile”, conchide românul.

 

 

Încercări eşuate

 

Laurenţiu locuieşte la Londra de mai bine de zece ani şi s-a gândit la un moment dat la organizarea unor întâlniri informale pentru românii din capitala britanică. Şi ce activitate ne este mai plăcută decât un grătar?

„Ar fi o metodă foarte bună de socializare pentru comunitatea noastră de aici. Da’ de unde să poţi să faci ceva, pentru că în parcuri nu e voie să faci grătar. De niciun fel. Am întrebat la câteva primării şi se pare că singura metodă pe care o ai e să pregăteşti de acasă şi să încălzeşti cumva mâncarea acolo, la curent. Aşa că am renunţat la idee, doar nu era să propun o ieşire în parc la care mâncăm mici reîncălziţi”, ne spune românul.

„Ca să organizezi un astfel de eveniment într-un parc pentru un grup mai mare, trebuie să pui la dispoziţie o grămadă de facilităţi şi logistică, lucru care nu se rentează decât dacă faci un eveniment comercial. Într-un fel înţeleg de ce protejează parcurile, dar o astfel de activitate ar trebui susţinută din punctul meu de vedere pentru că ajută comunităţii. Şi până la urmă, nu suntem doar noi românii sau est-europenii care facem asta, şi britanicilor le place”, precizează Laurenţiu.

—————————————

Unde sunt terenurile publice?

 

Într-o ţară de aproape aceeaşi dimensiune ca România – la o diferenţă de 8.000 de kilometri pătraţi –, dar cu o populaţie de trei ori şi jumătate mai mare, Marea Britanie este mult mai aglomerată decât percepem. În această lumină, este de înţeles de ce nu a mai rămas decât un petic din suprafaţă ca teren accesibil publicului. Aglomerarea mai explică şi regulile de «health & safety» (sănătate şi siguranţă), pentru că este foarte probabil ca orice mişcare a unui individ să îl afecteze pe altul.

—————————————

 

 

Încercări reuşite, dar reclamate

 

Şi când vine vorba de grătar pe teren privat, chiar şi în grădina din spatele casei, trebuie avut grijă la mai multe aspecte.

Pe lângă regulile de siguranţă, vecinii pot fi şi ei o problemă. Dan V. a pus de curând la cale cu cei cu care locuieşte un grătar pe cinste. Însă distracţia lor a fost necazul altuia. „Noi eram în grădină, în mijlocul grătarului, şi aveam muzica dată tare. La un moment dat, ne trezim că a venit poliţia la noi, că au primit reclamaţie în privinţa noastră. Bine, poliţaii au venit cred pentru că erau obligaţi, dar nu ne-au luat în serios. Noi sărbătoream o zi onomastică şi toată lumea era veselă. Le-am explicat şi ei ne-au zis să dăm muzica mai încet, atâta tot. Vecinul nostru, de origine jamaicană, nu ne prea iubeşte… El locuieşte în lateral de noi, ne separă un gard de ei, dar peretele e împărţit şi se cam aude, într-adevăr, dacă e gălăgie. Cred că el ne-a reclamat, nu ne are la inimă de când ne întreceam să ocupăm acelaşi loc de parcare”, ne-a povestit Dan V.

Autor articol: Anamaria Sandra

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!