Grevă a angajaților din administrație

Articol publicat in sectiunea Social pe data 15 iulie 2016

Peste 30.000 de angajați din administrația publică locală din toată țara s-au aflat marți în grevă.

Mai mult, Federația Națională a Sindicatelor din Administrație a anunțat grevă generală pe termen nelimitat începând cu 19 iulie.

Reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație au avut sâmbătă negocieri referitoare la drepturile salariale cu Ministerul Muncii, discuții în urma cărora sindicaliștii susțin că nu s-a ajuns la un consens. Sindicaliștii susțin că salariații din administrația publică locală din România reprezintă cea mai slab plătită și discriminată categorie de salariați din sistemul bugetar, majoritatea având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau egale cu salariu minim brut pe economie (1.250 de lei pe lună).

La data de 05 iulie, sindicaliștii din administrația publică au intrat în grevă timp de o oră. Aceștia cer majorarea salariilor de bază ale funcționarilor publici și ale personalului din administrația publică locală cu 25% și acordarea normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, eliminându-se astfel discriminările dintre salariații care primesc și cei care nu-l primesc. Totodată, solicită ca salariații din administrația publică locală să beneficieze de vouchere de vacanță.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!