Grevă la Ploiești

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 29 iulie 2016

639 ploiestiCSM Ploieşti, echipă care va reprezenta România în viitoarea ediţie a Cupei EHF, se confruntă cu probleme delicate în această perioadă. Handbalistele sunt neplătite mai bine de 2 luni, astfel că au decis să protesteze şi au intrat în grevă, informează presa.

Elevele croatului Neven Hrupec nu au efectuat antrenamentul de miercuri dimineață, la fel urmând să stea lucrurile şi ziua următoare, informează site-ul oficial al clubului. Situaţia de la Ploieşti ar putea afecta şi procesul de pregătire al echipei naţionale, în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Rio, scrie presa de la București.

Federaţia Română de Handbal a trimis o solicitare echipei CSM Ploieşti pentru două meciuri de pregătire în compania primei reprezentative, pentru sfârşitul acestei săptămâni, însă gruparea prahoveană nu poate oferi încă un răspuns.

Atât jucătoarele, cât şi staff-ul tehnic au vorbit deschis despre situaţia actuală a echipei de handbal.

Mihaela Tivadar (căpitanul echipei): „Este o situaţie dificilă, am ajuns într-un punct în care pur şi simplu nu se mai poate pentru că suntem neplătite de două luni şi jumătate. Am început, de două săptămâni, perioada de pregătire, o perioadă foarte importantă pentru noi, şi nu avem condiţiile necesare, nu avem vitaminizare, nu avem recuperare şi probabil la un moment dat vom fi trase la răspundere pentru că nu vor fi rezultate. Probabil că lumea se gândeşte că e foarte simplu să faci sport, iei o minge şi o baţi. Dar nu e chiar aşa.”

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!