Guvernul Cioloș are mână liberă

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 20 noiembrie 2015

guvernul Ciolos_investire_1Cabinetul Cioloș a fost votat în plenul reunit al Parlamentului de o majoritate confortabilă. 389 de senatori și deputați au votat pentru echipa de tehnocrați, iar 115 parlamentari s-au exprimat împotrivă. Singurele formațiuni care au anunțat oficial că nu vor susține acest guvern au fost ALDE, Mișcarea Populară și PND, care însă nu numără atât de mulți parlamentari (mai precis 115), așa încât se pare că nu toți aleșii au ascultat îndemnul de partid de a vota cabinetul Cioloș.

În discursul său din Parlament, noul premier a afirmat că își dorește ca guvernarea să fie deschisă către societatea civilă în încercarea de a recâștiga încrederea cetățenilor, precizând însă că va avea un dialog permanent și deschis și cu Parlamentul. În schimb, președintele PSD, Liviu Dragnea, l-a avertizat pe Cioloș că PSD nu îi va acorda un „cec în alb” și că nu va ezita să îl „concedieze”, deși acum parlamentarii social-democrați au votat Guvernul. La rândul lor, copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga l-au asigurat pe noul premier că va avea susținerea liberalilor în timpul mandatului său, însă îl vor critica dacă se impune.

Cel mai dur discurs la adresa noului premier a fost cel al lui Călin Popescu Tăriceanu, deși fostul comisar european a mai fost ministru, chiar în guvernul condus de Tăriceanu. Președintele ALDE a declarat în ședința de plen că venirea lui Dacian Cioloș este „parte a unui plan elaborat în urmă cu un an”, care urmărește denigrarea Parlamentului, acapararea Justiției și anihilarea statului de drept. „Tehnocrația ucide democrația. Instalarea unui guvern prezidențial va marca trecerea la un regim politic care golește de conținut democrația reprezentativă”, a spus Tăriceanu.

După depunerea jurământului, președintele Klaus Johannis i-a felicitat pe membrii noului guvern pentru curajul de a prelua aceste portofolii în condițiile în care partidele nu au venit cu niciun nume de politician pentru funcția de premier. Președintele i-a avertizat că, mai devreme sau mai târziu, politicienii îi vor ataca și îi vor contesta, însă le-a transmis că votul în Parlament le-a dat legitimitatea de a-și duce la bun sfârșit toate proiectele.

Cu aceeași ocazie, Klaus Johannis a declarat că oamenii de la conducerea țării se confruntă cu cea mai gravă formă de criză care poate exista, și anume criza de încredere din partea populației.

„Societatea se schimbă, societatea românească s-a schimbat, societatea de astăzi are alte așteptări decât cea de acum 10 sau 25 de ani, de imediat de după Revoluție. Societatea se schimbă și se schimbă așteptările societății, așteptările față de clasa politică și dacă diferența între așteptări și realități devine prea mare intrăm în criză. Mulți au vorbit în aceste zile despre criza în care ne aflăm, mulți au vorbit despre criză, puțini au definit-o. S-au ținut cuvântări, s-a spus că nu am avut o criză guvernamentală, că nu am avut și nu avem o criză parlamentară, că nu avem nici măcar o criză politică, și atunci se pune întrebarea legitimă: ce fel de criză avem? Avem cea mai gravă formă de criză: criza de încredere. Avem o criză de încredere a cetățeanului față de politicianul pe care l-a ales să îi reprezinte interesele. Încrederea este bunul cel mai valoros în politică, se câștigă greu, se pierde foarte ușor. Această criză ne-a adus în situația în care suntem acum”, a declarat Klaus Iohannis.

„Niciun partid – a mai spus președintele – nu a venit să propună un politician care să preia funcția de premier. Așa am ajuns eu să propun un independent, pe Dacian Cioloș, pentru funcția de premier. Acest guvern independent politic este o șansă pentru România, pentru că în timp ce acest guvern independent va guverna, partidele vor avea ocazia, un an de zile, să se reconecteze la alegători.”

 

Băsescu nu agreează numirea guvernului Cioloș

Traian Băsescu a declarat că guvernul tehnocrat al premierului Dacian Cioloș are de îndeplinit șapte solicitări ale „străzii”, pentru a demonstra că venirea sa la putere nu a fost doar o „înșelătorie”.

„Acum suntem în fața unui prim-ministru instalat la Palatul Victoria cu o largă majoritate și care va trebui să răspundă principalelor solicitări ale STRĂZII care l-a adus la putere”, a scris pe Facebook Traian Băsescu. Fostul președintele a enumerat și obiectivele pe care va trebui să le atingă Dacian Cioloș, și anume un Parlament cu 300 de membri, alegerea primarilor în două tururi, depolitizarea instituțiilor, reforma sistemului de sănătate, reforma curriculară în educație, înlocuirea Avocatului Poporului și înlocuirea președintelui CNA.

„Pentru un premier este de apreciat, chiar dacă nu este foarte dificil, să înlocuiască două persoane propuse a fi miniștri sau câteva fraze într-un program de guvernare. Acum însă a venit timpul celor șapte puncte și asta ne va arăta cât a fost corectitudine și cât a fost înșelătorie în spectacolul regizat de președintele Iohannis avându-l ca actor principal pe Dacian Cioloș. Oare a fost doar o înșelătorie?”, a notat fostul lider de la Palatul Cotroceni.

Înainte de votul din Parlament, Traian Băsescu a anunțat că parlamentarii partidului pe care îl conduce, Mișcarea Populară, nu vor susține guvernul lui Dacian Cioloș.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!