Guvernul vrea să consumăm mai puţin alcool

Articol publicat in sectiunea Social pe data 20 martie 2015

Guvernul a decis formarea unui grup de lucru pentru reducerea consumului dăunător de alcool, după ce a constatat, din datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, că România se situează cu 32% peste media regiunii europene în ceea ce priveşte consumul total de alcool.

Grupul, înfiinţat sub forma unui consiliu naţional, va coordona politicile şi acţiunile de reducere a consumului dăunător de alcool, prin elaborarea unui plan de acţiuni pe termen mediu şi lung, conform unei hotărâri aprobate de Guvern, scrie Mediafax.

Consiliul va fi condus de un reprezentat al Ministerului Sănătăţii, cu rang de secretar de stat, şi va fi format din reprezentanţi ai Ministerului de Interne, Ministerului Educaţiei, Ministerului Agriculturii, Ministerului Muncii, Institutului Naţional de Statistică şi Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Comitetul consultativ al acestei structuri va fi constituit din reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai societăţii civile cu activitate relevantă în ceea ce priveşte controlul consumului dăunător de alcool, precum şi din reprezentanţi ai sectorului economic.

Potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind consumul total de alcool, România se situează cu 32% peste media regiunii europene.

În România, mortalitatea atribuită consumului dăunător de alcool la populaţia adultă (20-64 de ani) este de trei ori mai mare decât media statelor dezvoltate din UE, principalele cauze fiind accidentele, bolile cardiovasculare şi ciroza hepatică.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!