Guvernul vrea să reducă TVA din iunie

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 3 aprilie 2015

Guvernul intenţionează să decidă în aprilie reducerea, din luna iunie, a taxei pe valoarea adăugată. Urmează să se stabilească dacă va fi diminuată cota standard de TVA, de la 24% la 20%, sau TVA la produse alimentare de bază, de la 24% la 9%, a anunţat Victor Ponta.

Premierul a afirmat iniţial că „99% putem reduce TVA din aprilie”, dar că mai trebuie avute ultime negocieri cu instituţiile financiare internaţionale, potrivit Mediafax. Ulterior, la solicitările presei pentru a clarifica, Ponta a precizat că, în aprilie, va fi luată decizia pentru ca TVA să fie redusă mai devreme cu şase luni faţă de termenul stabilit iniţial, de 1 ianuarie 2016.

Proiectul Codului Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, începând cu 2016, şi la 18%, începând cu 2018. În acelaşi timp, lista produselor pentru care Guvernul promite TVA de 9%, şi care a inclus iniţial doar pâinea, carnea, peştele, legumele şi fructele, a fost extinsă prin includerea şi altor produse, precum lapte, ouă, animale şi păsări vii, relevă proiectul actualizat de Cod Fiscal obţinut de Mediafax.

 

Scăderea contribuțiilor mai așteaptă

Pe de altă parte, cotele de contribuţii de asigurări sociale la angajat, de la 10,5% la 7,5%, şi la angajator, de la 15,8% la 13,5%, nu vor mai scădea din ianuarie 2017, cum era prevăzut în proiectul din luna februarie, ci de la 1 ianuarie 2018, conform noului proiect prezentat de Guvern. În proiectul prezentat în urmă cu o lună, reducerea acestor contribuţii de asigurări sociale era prevăzută să fie aplicată începând cu anul 2017.

În același timp, Guvernul a decis să nu mai majoreze valorile impozabile aferente taxelor şi impozitelor locale, comparativ cu proiectul Codului Fiscal din luna februarie, cu argumentul că primarii vor fi lăsaţi să crească aceste taxe cu până la 50%, faţă de doar 20% în prezent.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!