Guvernul vrea să scape de despăgubirea pasagerilor CFR

Articol publicat in sectiunea Social pe data 21 noiembrie 2014

Ministerul Transporturilor propune amânarea cu încă cinci ani, până în 2019, a aplicării unui regulament european privind protecţia drepturilor călătorilor care utilizează transportul feroviar, din cauza lipsei banilor pentru despăgubiri şi compensaţii, dar şi a infrastructurii deficitare.

Regulamentul Comisiei Europene privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar a intrat în vigoare în decembrie 2009, dar permite o serie de derogări. Guvernul a aprobat în noiembrie 2009, pentru o perioadă de cinci ani, amânările acceptate în document.

„Acordarea acestor derogări pentru următorii cinci ani este imperios necesară, devenind foarte dificil de asigurat nivelul de regularitate impus de articolele 15-17 din Regulamentul (CE) nr. 1371/2007, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare a stării deficitare a infrastructurii feroviare, pentru care gestionarul de infrastructură nu poate fi tras la răspundere”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Transporturilor, citat de Mediafax.

Cele trei articole din regulament se referă la răspunderea pentru întârzieri, pierderea legăturii şi anulările, rambursarea şi redirecţionarea călătorilor şi despăgubirile pentru preţul biletului de transport.

Deşi în perioada 2009-2014 s-au luat măsuri în privinţa creşterii calităţii serviciilor feroviare, o nouă amânare este necesară pentru obţinerea unor „compensaţii adecvate pentru serviciul public” şi asigurarea sumelor necesare respectării standardelor minime de calitate a serviciilor prin reînnoirea/modernizarea parcului de material rulant, a sistemelor de informare a călătorilor sau dotări pentru persoane cu mobilitate redusă la nivelul staţiilor de cale ferată, notează autorii proiectului.

„Toate aceste măsuri implică un efort investiţional pe o perioadă de 5-10 ani, care nu poate fi realizat într-un timp scurt de acţionariatele întreprinderilor de transport feroviar de călători şi ale gestionarului de infrastructură”, se arată în document.

Neîndeplinirea tuturor prevederilor Regulamentului CE de către aceste companii peste 5-10 ani atrage sancţiuni de tip infringement asupra României.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!