Hagi nu vede Viitorul contând pentru titlu

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 11 martie 2016

620 hagiFC Viitorul, echipa antrenată de Gheorghe Hagi, a pierdut, scor 2-0, meciul jucat în deplasare cu Astra Giurgiu, în prima etapă a play-off-ului din Liga 1, iar antrenorul constănţenilor susţine că echipa sa nu mai poate conta în lupta pentru titlu pentru că nu are valoarea necesară

„Au speculat anumite momente. Am avut şi noi ocaziile noastre, ei, la două şuturi pe poartă au marcat. Au fost mai experimentaţi şi au profitat. Am dominat, dar în ultimii metri trebuie să fim mai buni. Am avut meciul în control, dar trebuie să existe ceva în plus ca să putem câştiga. Ei ne-au aşteptat, ne-au provocat, sunt o echipă omogenă, cu experienţă”, a declarat Gheorghe Hagi pentru media.

Hagi a explicat şi motivul pentru care Pecanha a fost scos din echipă, lăsându-i locul tânărului Arpad Tordai, şi a spus faptul că echipa sa nu se mai poate lupta la titlul de campioană din lipsă de valoare. „Nu sunt mulţumit, dar mergem înainte, ce să facem. Lui Pecanha i-am dat o săptămână de pauză ca să reflecteze, Tordai a arătat că merită să joace. Obiectivul ni l-am atins, încercăm să facem meciuri bune, să vedem câte puncte putem aduna. Nu mai contaţi pe noi în lupta pentru titlu. Am greşit când am spus că ne putem bate. Nu avem valoare ca să ne putem bate pentru titlul de campioană. Sperăm să arătăm mai bine, în meciul următor, cu Pandurii”, a încheiat Hagi.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!