Hai-hui

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 7 iulie 2013

Ne cam pregătim de marile plecări. A venit vara, frământările politice s-au mai stins, criza economică mondială va trebui să-și aștepte rezolvarea după concediu. Cei care ne aflăm mai depărtișor de țară facem planuri pentru concediul de vară încă din ultimele zile ale concediului de iarnă. Acestea sunt singurele momente în care ne putem gândi la drumul spre casă. Numai că, interesant lucru, drumul spre casă își schimbă culoarea odată cu fiecare an care trece. Parcă la început era mai dramatic, parcă diferența între civilizații își spunea mai răspicat cuvântul, parcă „acasă” însemna o urgență, nu o opțiune. De atunci, lucrurile s-au mai domolit. Distanțele parcă s-au mai micșorat. Timpul parcă trece mai calm. Dar, ce-i drept, și ceva mai repede. Vara începe să vină pe nepregătite, deodată ne pomenim că nu avem bagajele făcute, n-am reînnoit asigurarea la mașină sau n-am reținut bilete la avion. În ultima vreme, călătoria spre casă nu mai are ca unică destinație casa. Ea devine sinuoasă, se petrece în slalom, ca la schi, încercăm să atingem cât mai multe puncte de reper dintr-un singur drum. Expresia găsită de unii interlocutori ai ziarului nostru este de călătorie „hai-hui”. Mergem spre est pornind spre nord, sud sau vest. Linia dreaptă a dispărut din traseele noastre. Varianta cea mai scurtă e anulat în GPS. Alegem varianta cea mai lungă. Mergem spre Satu Mare trecând prin Barcelona, sau spre Călărași pe varianta Copenhaga. Destinația nu mai are nicio legătură cu traseul, fiindcă tocmai traseul este cel care dă savoare întregii călătorii. Ne întoarcem acasă văzând lumea. Sau, măcar, cât putem din ea. Orice previziune privind drumul este lovită de nulitate. Nu ne mai întâlnim cu nimeni „pe traseu”, căci nu mai există traseu, mergem în zig-zaguri neașteptate chiar și pentru noi, încercând să ne domolim setea de „văzut” prin arabescuri automobilistice pe care, dacă le-ar privi din înaltul cerului, nimeni nu le-ar putea înțelege. Fenomenul „hai-hui” este un semn de normalizare a raporturilor noastre cu lumea. Pentru cei care îl pun în aplicare stresul vieții în străinătate a dispărut, la fel ca și stresul întoarcerii acasă. O treaptă a integrării noastre în viața vastă a continentului european a fost depășită. Odată cu dorința de „hai-hui” preferăm divertismentul, nu drama, alegem bucuria de a cunoaște și nu bocetul depărtărilor. Înstrăinarea nu mai are un accent negativ, catastrofal, de cădere în abis. E doar una din formele de viață firești în migrația perpetuă a lumii de azi, în care tristețea plecării se îmbină cu năzbâtiile descoperii într-un „hai-hui” care ne redă, pas cu pas, bucuria de a străbate lumea. 

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!