Halep nu se retrage de la Indian Wells

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 13 martie 2015

573 halepCu puțin timp înainte de tragerea la sorţi a tabloului de la Indian Wells, Simona Halep a renunţat la al doilea antrenament al zilei. Apoi, la scurt timp după asta, în presa din România au apărut primele informaţii legate de moartea vărului primar al jucătoarei aflate pe poziţia a treia a clasamentului WTA.

Este vorba de Nicia Arghir (29 de ani), care a fost găsit spânzurat, iar primele indicii spun că este vorba despre o sinucidere. Dincolo de legătura familială, tânărul era aproape de sportul pe care-l practică Simona: instructor de tenis într-un club din Constanţa, iar numele i se regăşeşte în baza de date a ITF-ului, dar şi a site-urilor de profil dedicate sportului alb, după ce în 2002 evolua în competițiile juniorilor, participând în calificările a două ediţii consecutive ale turneului ITF de la Mamaia.

Simona Halep este considerată de Tennis Channel drept favorită la accederea în semifinalele turneului de la Indian Wells. Un abandon ar determina coborârea ei pe poziţia a patra WTA, dar şi pierderea unui bonus financiar extrem de substanţial, acordat de WTA în funcţie de rezultate, după participarea la toate cele patru turnee Premier Mandatory, adică Indian Wells, Miami, Madrid şi Beijing.

Zvonurile despre retragere au fost, însă, infirmate şi sportiva din România va participa la turneul din SUA. Halep va evolua direct în turul doi, acolo unde o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre o jucătoare venită din calificări, încă nedecisă, şi Silvia Soler-Espinosa (Spania), care ocupă poziţia 64 în ierarhia mondială.

Simona Halep se află pe aceeași parte a tabloului cu Serena Williams (SUA), principala favorită a competiţiei şi liderul clasamentului WTA, cele două putând să se întâlnească în semifinale.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!