Halep se menține pe 2

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 8 octombrie 2015

600 halepSimona Halep, care la jumătatea săptămânii trecute a fost eliminată în optimi la Wuhan şi duminică a abandonat în primul tur la China Open, se menţine pe locul 2 în clasamentul WTA, în care lider este sportiva americană Serena Williams, aflată pe prima poziţie pentru a 261-a săptămână.

Halep a adunat 6670 de puncte, în timp ce Serena Williams are 11.285 de puncte.

Serena Williams se afla săptămâna trecută la egalitate cu Chris Evert pe poziţia a treia în ierarhia all-time a jucătoarelor cu cele mai multe săptămâni petrecute pe primul loc mondial, cu 260 de săptămâni. Williams a devenit acum deţinătoarea unică a locului trei, Evert coborând pe poziţia a patra. Primele două locuri sunt ocupate de Steffi Graf – 377 de săptămâni şi Martina Navratilova – 332.

În top 200 în clasamentul WTA se mai află, în afara Simonei Halep, şase românce: Irina Begu – staționează pe locul 26, cu 1925 de puncte, Monica Niculescu – urcare de pe 47 pe 46, cu 1145 de puncte, Alexandra Dulgheru – coborâre de pe 55 pe 57, cu 976 de puncte, Andreea Mitu – coborâre de pe 85 pe 93, cu 659 de puncte, Patricia Maria Ţig – urcare de pe 115 pe 110, cea mai bună clasare din cariera sa, cu 553 de puncte şi Ana Bogdan – coborâre de pe 149 pe 152, cu 366 de puncte.

În clasamentul de dublu, Irina Begu, finalistă alături de Monica Niculescu la turneul de la Wuhan, a urcat de pe locul 52 pe poziţia 37, cu 2115 puncte. Monica Niculescu a urcat de pe poziţia 58 pe 39, cu 1930 de puncte, iar Raluca Olaru a coborât de pe 44 pe 47, cu 1645 de puncte.

Primele 10 poziţii în clasamentul de simplu WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:

  1. Serena Williams (SUA) 11.285 puncte
  2. Simona Halep (România) 6.670
  3. Maria Şarapova (Rusia) 4.692
  4. Petra Kvitova (Cehia) 3.851
  5. Garbine Muguruza (Spania) 3.691
  6. Lucie Safarova (Cehia) 3.406
  7. Flavia Pennetta (Italia) 3.253
  8. Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.225
  9. Karolina Pliskova (Cehia) 3.220
  10. Angelique Kerber (Germania) 3.220

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!