Halep se menține pe 3

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 12 iunie 2015

halepSimona Halep, eliminată în turul doi la Roland Garros, se menţine pe locul 3 în clasamentul WTA, în timp ce Andreea Mitu, care a ajuns în optimi la turneul francez, a urcat de pe poziţia 100 pe 68, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera sa.

Simona Halep are 6.130 de puncte, iar Andreea Mitu are 820, potrivit wtatennis.com.

Irina-Camelia Begu, eliminată în turul trei la Roland Garros, a urcat de pe locul 30 pe 29, ea având 1.636 de puncte. Alexandra Dulgheru, care a acces în Franţa până în turul doi, a coborât de pe 51 pe 60, cu 917 puncte, iar Monica Niculescu, eliminată în primul tur la Roland Garros, a înregistrat o urcare de pe poziţia 67 pe 61, cu 905 puncte.

În top 200 se mai află Patricia Maria Ţig, care a coborât de pe 176 pe 180, cu 297 de puncte, Ana Bogdan, care, de asemenea, a înregistrat o coborâre (de pe 178 pe 183), cu 293 de puncte, şi Sorana Cîrstea, în coborâre de pe 144 pe 191, cu 271 de puncte.

La dublu, Monica Niculescu a coborât de pe locul 49 pe 52 şi are 1.545 de puncte, Irina-Camelia Begu se află pe poziţia 56, după o coborâre de două locuri, şi are 1.405 puncte, Raluca Olaru a coborât de pe 56 pe 60, cu 1.390 de puncte, iar Elena Bogdan a urcat de pe 84 pe 79, cu 915 puncte.

Primele zece poziţii în clasamentul de simplu WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:

 

  1. Serena Williams (SUA) 11.291 puncte
  2. Petra Kvitova (Cehia) 6.870
  3. Simona Halep (România) 6.130
  4. Maria Şarapova (Rusia) 5.950
  5. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.000
  6. Ana Ivanovici (Serbia) 4.305
  7. Lucie Safarova (Cehia) 4.055
  8. Ekaterina Makarova (Rusia) 3.620
  9. Carla Suarez Navarro (Spania) 3.345

10. Angelique Kerber (Germania) 3.120

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!