Halloween

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 2 noiembrie 2015

În vremurile de demult, cuvântul, importat de la americani, nu exista. Dar spiritul, da. El nu e în niciun fel o tradiție americană, măcar pentru motivul că tradițiile americane nu pot depăși trei secole,

așadar nu au o „cădere” temporală de tip abisal, cum ar fi spus Lucian Blaga. Și, rămânând doar o clipită (nu o clipă, căci ochiul interior, atotcunoscător, clipește cu sens) în spațiul acestei tradiții, nu trebuie să facem altceva decât să ne amintim de cei plecați. Pare simplu, dar nu e.

Să ne amintim… cum? Cu pioșenie, ne spun candidații la sfințenie sau la un post în vreo parohie. Cu tristețe, ne spun cei neîmpăcați cu gândul plecării celor dragi. Cu dragoste de viață, ne-ar spune crucile de la Săpânța, dar nici ele nu debordează de veselie, ba chiar am putea spune că întunericul le cuprinde, invizibil, subtil, dar acut. Încearcă să se salveze prin cuvânt, dar nu cuvintele noastre profane mișcă lumile nevăzute, ci celelalte, pe care omenirea le-a uitat demult. Cuvântul substituit nu pune în mișcare simbolul, iar energia acestuia rămâne încătușată în sterilitate și amărăciune. Ziua în care lumea celor morți se deschide spre lumea celor vii e o  sărbătoare frumoasă și năucitor de păgână prin vechime, o sărbătoare pe care o respectăm și o trăim cu firava noastră profunzime, dar care, în cele din urmă, ne rămâne inaccesibilă. O intuim, dar nu o VEDEM. Simțurile noastre nu ajung la vastitatea acestei experiențe, care, probabil, se petrece în alte dimensiuni decât cele umane. Această miraculoasă întâlnire nu presupune niciun decor. Niciun show. Nicio punere în scenă, cu muzică, prezentatori  vedete și kitch. Nicio costumație specială. Presupune, presupun, doar o lumânare și un gând. Acestea pot fi mișcările cele mai simple și mai eficiente ale spiritului nostru scăpat de împovărările comerciale, conjuncturale, cotidiene. O zburătăcire în transcendent a spiritului nostru – gândul spre EI -,  un obiect care se consumă pe sine însuși, devorat de focul cunoașterii măcinate de materie – lumânarea. De fapt, trans-substanțierea. Alchimia unei transformări care ne duce în dimensiunea non-umană pe care o căutăm de Ziua Morților. În biata, simpla, amărâta lumânare zace secretul Marii Treceri. Ea ne însoțește la naștere, ea ne conduce în viața prin clipele de fericire și tristețe, ea ne însoțește în plecarea supremă, care s-ar putea să nu fie și definitivă.

Scriu aceste rânduri în locul unei serioase și aplicate analize pe care mi-o propuneam asupra problemei refugiaților, în cumpănă cu subiectul votului prin corespondență, valabil, dar totuși derizoriu prin limitarea lui la alegerile parlamentare. De ce m-am răzgândit? Fiindcă tocmai am fost în piață ca să cumpăr un dovleac, necesar fiului meu cel mic la grădiniță cu ocazia sărbătorii de Halloween. Dovleacul e pictat în verde și are desenat chipul lui Micky Mouse care ne face cu ochiul. Vânzătorul era convins că e cea mai „tare” tradiție românească. Am cumpărat dovleacul și l-am întrebat, fără să aștept răspunsul: „Serios?”

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!