Hellvig: „Între 3-6 luni vom rezolva problema Big Brother”

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 27 februarie 2015

Eduard Hellvig, nominalizat de președinte la șefia Serviciului Român de Informații (SRI), a declarat, marți, la finalul audierilor din comisia parlamentară de control, că trebuie rezolvată problema celor trei legi numite „Big Brother” și a anticipat că o soluție va fi găsită în maximum 6 luni.

„Cred că la momentul ăsta trebuie să găsim un răspuns cu privire la cele trei legi, răspuns care să satisfacă drepturile și libertățile civile (…), dar și să răspundă capacității de acțiune a SRI”, a declarat europarlamentarul PNL, subliniind că rezolvarea acestei probleme reprezintă „o necesitate majoră”. Europarlamentarul a afirmat că s-a consultat pe această temă și cu președintele Klaus Iohannis, care va fi chemat să medieze.

„Am discutat cu președintele Iohannis acest subiect, e unul din lucrurile care ar putea să apară imediat pe agendă. Prin medierea președintelui (…), trebuie să găsim cât mai repede o soluție. Între 3-6 luni vom rezolva această problemă”, a anticipat el.

Comisia privind exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI a dat, marți, aviz favorabil propunerii ca Eduard Hellvig să fie numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații, fiind înregistrate 7 voturi „pentru” și unul „împotrivă”.

 

Băsescu, despre Hellvig: Îl va trăda și pe Iohannis

Fostul președinte Traian Băsescu spune despre Eduard Hellvig, desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru a fi directorul SRI, că l-a trădat pe Crin Antonescu și „i-a dus geanta lui Voiculescu”. Întrebat, marți seară, într-o emisiune la B1 TV, dacă l-a surprins nominalizarea lui Hellvig pentru conducerea serviciului, fostul șef al statului a răspuns: „În mod cert nu-mi poate produce surprize. A fost surpriza nominalizării, dar surprize prin ce spune nu.”

„Nu îl cunosc practic, dar pentru mine, un om care a început în politic ducând geanta lui Voiculescu, trădându-l pe Crin Antonescu și rămânând la fel de lipit de Iohannis… Și mâine îi va veni și rândul lui Iohannis, dacă Hellvig rămâne același tip de om”, a continuat Traian Băsescu.

De asemenea, acesta a precizat că pentru el a reprezentat un șoc „anunțarea axei noi București-Berlin-Washington”. „Premierul de la Grivco l-a numit pe omul lui Voiculescu”, a continuat fostul președinte, făcând referire la președintele Klaus Iohannis și la Eduard Hellvig.

„E o numire greșită, din punctul de vedere al semnificației. România avea nevoie în fruntea serviciilor de informații de doi atlantiști, pentru a da credibilitate”, a subliniat Traian Băsescu.

Întrebat de ce l-a desemnat Klaus Iohannis pe europarlamentarul PNL pentru conducerea SRI, fostul șef de stat a replicat: „Sunt considerente pe care eu nu le pot explica. Nu vreau să vorbesc nici de lipsa de experiență, nici de înțelegerea semnificațiilor.” În schimb, Băsescu susține că fostul șef SRI George Maior „îndeplinea toate condițiile” pentru a fi numit, în toamna anului 2006.

„Nu poți să îi reproșezi unui președinte că a fost o greșeală, poate asta a fost opțiunea dânsului, semnalul către Berlin”, a mai comentat fostul șef al statului decizia lui Iohannis de a-l numi pe Hellvig în fruntea SRI, care a adăugat că „lui Iohannis îi mai trebuie timp ca să controleze serviciile”.

Săptămâna trecută, Traian Băsescu a criticat propunerea lui Eduard Hellvig la șefia SRI, catalogând-o drept „șocantă” și apreciind că liberalul este „omul lui Voiculescu”: „Premierul de la Grivco reușește să nominalizeze pentru șefia SRI un om al lui Voiculescu. Șocant!!!”

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!