Herea vrea la… Rapid!

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 26 iunie 2015

587 hereaAjuns la 30 de ani, mijlocașul Ovidiu Herea a plecat de la Rapid în 2013, dar încă se mai gândește să revină în Giulești. Proaspăt câștigător al Cupei Elveției cu FC Sion, acesta a anunțat că nu este dispus să mai rămână mulți ani în Elveția, deși are parte de satisfacții în Țara Cantoanelor:

„Mai am un contract cu Sion, dar doresc să joc cât mai mult în străinătate. Sper ca Rapidul să-și revină și să redevină ceea ce a fost în trecut. În Elveția nu sunt probleme, dar în Liga 2 știu că au avut probleme cu Servette, echipă care acum a fost retrogradată în Liga 3. La Sion este bine, am câștigat Cupa, iar în sezonul următor vom juca direct în grupele Ligii Europa. Clasarea în campionat a fost bunicică, noi ne-am dorit unul din locurile 1-5, pentru că nu eram siguri de câștigarea Cupei. Am luat locul 6, iar câștigarea Cupei a șters cumva clasarea din campionat. Și pentru sezonul următor avem același obiectiv”, a spus Herea, conform mass-mediei.

Fotbalistul privește cu încredere viitorul, luând în calcul inclusiv frecventarea cursurilor la Școala de Antrenori: „Ca să mă stabilesc în Elveția trebuie să obțin cetățenia, dar numai după 10 ani. Nu am de gând asta. Vreau să revin la Rapid, dar să-și rezolve problemele financiare și să fie o forță în Liga I. Poate mai jucăm o dată în cupele europene. Important este ca cineva să investească în acest club, altfel nu văd cum mai poate supraviețui. Îmi doresc să fac Școala de Antrenori, după ce mă voi retrage”, a concluzionat el.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!