Hollande vrea eliminarea sancțiunilor împotriva Rusiei

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 9 ianuarie 2015

Președintele francez Francois Hollande și-a exprimat, luni, încrederea în obținerea unor „progrese” în privința Ucrainei la următorul summit internațional din 15 ianuarie de la Astana, subliniind că sancțiunile care apasă asupra Moscovei trebuie ridicate în acest caz. „Sancțiunile trebuie ridicate dacă există progrese. Dacă nu există progrese, sancțiunile vor rămâne”, a declarat el pentru postul de radio France Inter. „Voi merge la Astana în 15 ianuarie cu o condiție. Și anume, să se poată face noi progrese. Dacă este doar să ne reunim, să vorbim fără să existe progrese, nu merită osteneala. Dar eu cred că vor fi”, a precizat el, relatează AFP.

Summit-ul de la Astana urmează să reunească în jurul mesei președinții rus și ucrainean, Vladimir Putin și Petro Porosenko, pe Hollande și cancelarul german Angela Merkel.

Vorbind despre recenta eliberare a deținuților care a avut loc între ucraineni și rebelii pro-ruși, președintele francez a subliniat că „au fost făcute progrese”. El a explicat că acesta este sensul demersului său de apropiere a liderilor ucrainean și rus. „De aceea caut de mai multe luni ceea ce poate fi acordul” între cele două părți după „aproape 5.000 de morți” de la începutul conflictului, în aprilie, a declarat el.

„Trebuie să vorbim cu (Vladimir) Putin și în același timp, trebuie să vorbim clar. Eu am făcut-o”, a amintit el, vorbind despre cele două întâlniri pe care le-a avut cu președintele rus la sfârșitul lui 2014. „El însuși trebuie să știe să se oprească”, deoarece „plătește destul de scump”, a continuat președintele francez, vorbind despre sancțiunile europene împotriva Moscovei.

„Putin nu vrea anexarea estului Ucrainei. Mi-a spus-o el. Aș putea să nu cred, văd ce a făcut în Crimeea, (dar) nu este același lucru.” „Ceea ce vrea este rămână constant. Ce vrea Putin este ca Ucraina să nu basculeze în tabăra NATO”, a mai spus președintele francez, care a adăugat: „Ceea ce vrem noi de la Putin este ca el să respecte integritatea teritorială a Ucrainei. Ceea ce vrem de la Putin este să nu mai susțină separatiștii.”

Puterile occidentale au acuzat în numeroase rânduri Rusia de implicare activă în criza ucraineană prin furnizarea de întăriri și arme rebelilor din est, ceea ce Moscova a dezmințit categoric. Ultimul armistițiu care a fost instaurat la 9 decembrie este respectat în mod global, potrivit protagoniștilor, în pofida luptelor sporadice.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!