Homeless

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 16 iunie 2013

Trăim într-o epocă ciudată, în care se construiește pe rupte, dar tot mai mulți oameni nu au casă. Marile orașe ale lumii pot fi văzute în aceste două dimensiuni: verticala clădirilor cu o arhitectură de avangardă, dar și orizontala străzii pe care își duc veacul mii de „homeless”. „Mii” nu este neapărat o cifră, ci o metaforă. Ei sunt întotdeauna mai mulți decât ne-am fi imaginat. Consiliul local Westminster, de exemplu, a socotit că numărul celor fără adăpost a crescut cu 1.500 doar în ultimul an. Fără îndoială, este aici un efect al crizei economice, dar nu doar atât. Criza lumii de astăzi este mai profundă decât nivelul strict economic, este una care afectează mentalitatea, determinarea în fața haosului vieții cotidiene, dorința de a găsi puncte stabile de reper. Fenomenul homeless este generat tocmai de absența punctelor de reper în toate direcțiile. În mod logic, o asemenea dezechilibrare a existenței ar caracteriza categoria imigranților. Datele comunicate de instituția amintită mai sus, referitoare la districtul metropolitan Westminster, din City of London, arată tocmai situația inversă. Cincizeci și doi la sută din oamenii străzii sunt britanici. Iar românii, acuzați că practică „homeless-„ul ca meserie, reprezintă doar nouă la sută, la fel ca polonezii. Evident, percepția asupra românilor este demult deformată de apocalipticele campanii de presă din anii precedenți. Dar, pe de altă parte, ea poate fi justificată printr-o anume realitate: jafurile cele mai enervante sunt comise de români, și în special de cei de etnie romă. Ei sunt specialiști în furtul din bancomate și prostituție, adică pungășii din cele mai vizibile și mai mocirloase moral. Nu suntem pe locul întâi la „homeless”, dar suntem primii la prostituție. Nu avem crize existențiale, dar scoatem, fără vreo ezitare, fetele la produs, iar asta ne degradează ireversibil. Căci nu hoții de bijuterii sau de tablouri renascentiste (deși deja avem și aici ceva experiență) și nu criminalii înarmați cu mitraliere de ultimă oră sunt ținta oprobiului public. Ei pot fascina sau teroriza o comunitate. Dar cei care te pot face să-ți sară muștarul sunt ai noștri. Șmecheri, furăcioși, unși cu toate alifiile, de o agresivitate firavă, dar tenace, ei expun mizeria sufletească a unei întregi categorii de „imigranți” plecați la șparlit și fraierit, în niciun caz la muncă. Spre neșansa noastră, ei sunt mediatizați viguros, devenind un simbol al inadaptării la civilizație și al decăderii morale. Nu provoacă spaimă, ci dispreț. Dar tocmai disprețul este cel cu efecte uriașe la nivelul percepției publice. În final, în materie de imagine, ne luptăm tot cu ai noștri.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!