A hotărât să divorțeze în noaptea nunții

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 22 iulie 2016

Un tânăr din Arabia Saudită a divorțat de soție la scurt timp după ce s-au căsătorit deoarece femeia, în loc să petreacă momente de tandrețe cu el în noaptea nunții, a stat pe smartphone pentru a răspunde la mesaje.

Potrivit Gulf News, bărbatul s-a izbit de un zid când a încercat să îi facă avansuri soției în camera de hotel, deoarece femeia era prea preocupată să răspundă la mesajele de felicitare.

Soțul i-a cerut tinerei să înceteze să mai folosească telefonul, iar aceasta s-a enervat și i-a spus că prietenii ei sunt mai importanți. La scurt timp, bărbatul a părăsit hotelul, dar nu înainte de a-i spune soției că divorțează.

Actele au fost deja depuse, potrivit rudelor mirelui, iar în ciuda eforturilor făcute de un comitet de reconciliere, bărbatul și-a păstrat decizia.

În Arabia Saudită procentul mariajelor care se sfârșesc prin divorț este de aproximativ 30%.

Autor articol: Bianca Radulescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!