Hrebenciuc, printre românii cu bani ascunși în Elveția

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 20 februarie 2015

Fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc se numără printre românii care au avut conturi secrete la Banca HSBC, el fiind reţinut la finele anului trecut în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure, scriu jurnaliştii de la Rise Project, potrivit Mediafax.

Conform sursei citate, Hrebenciuc a avut acces la un profil bancar codificat care reuneşte două conturi. La acelaşi profil şi, implicit, la cele două conturi bancare au mai avut acces soţia lui Hrebenciuc, Letiţia, fiul lor, Andrei, dar şi „un personaj controversat implicat într-un amplu caz penal, instrumentat de Victor Ponta pe vremea când era procuror”.

Documentele arată că accesul la cele două conturi era împărţit de familia deputatului Hrebenciuc cu Robert Deutsch, om cheie în afacerea Megapower – o fraudă care a avut loc în anii ’90 şi în urma căreia statul român a pierdut peste 11 milioane de dolari, relatează jurnaliştii.

„Conturile Hrebenciuc-Deutsch au fost create în septembrie 1996, dată la care afacerea Megapower nu se încheiase încă. Exact în acel an, 1996, Ministerul Finanţelor a demarat procedura de executare pentru recuperarea banilor publici din această afacere”, precizează sursa citată.

Profilul secret şi cele două conturi au fost închise în 2006, la zece ani după ce au fost înfiinţate, documentele bancare aferente profilului indicând faptul că în 2006 în conturi se aflau aproape 90.000 de dolari, bani care nu se regăseau în declaraţia de avere a lui Viorel Hrebenciuc.

 

Alte nume

Potrivit jurnaliștilor de la Rise Project, alți români care au avut conturi la HSBC sunt soţia fostului ministru al finanţelor Mihai Tănăsescu, cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, fostul acţionar la Dinamo, Vladimir Cohn, şi Jean Valvis.

HSBC Private Bank, filiala elveţiană a băncii britanice HSBC, a obţinut profituri importante din administrarea de conturi secrete de peste 100 miliarde de dolari ale unor organizaţii criminale, traficanţi de arme şi diamante, lista deponenţilor incluzând şi familii regale şi miliardari influenţi. Potrivit unui raport publicat de International Consortium of Investigative Journalist (ICIJ), banca elveţiană a ajutat peste 100.000 de indivizi şi companii din 200 de ţări să eludeze fiscul, ascunzând identitatea deponenţilor, transmite Bloomberg.

Raportul ICIJ are la bază o listă de clienţi ai HSBC furnizată de un fost angajat al băncii, Herve Falciani, care a părăsit instituţia în 2008.

Conform raportului, circa 220 de clienţi ai HSBC Elveţia, cu conturi totale de 1,3 miliarde de dolari, au legătură cu România, iar 11 au cetăţenie sau paşaport românesc.

Pe de altă parte, şeful Direcţiei Verificări Fiscale din cadrul ANAF, Eugen Şerban, a precizat că instituția nu are informaţii oficiale despre conturile bancare din străinătate ale românilor bogaţi, însă este interesată de obţinerea acestora, dacă sunt disponibile la nivelul agenţiilor fiscale din alte state.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!